Deși concursul de desfășoară efectiv de-a lungul a doar 2 zile, vineri și sâmbătă, pregătirile pentru un raliu din cadrul Campionatului Național de Raliuri 2017 încep cu mult timp înainte. Înainte de cea de-a patra etapă a Cupei DACIA 2017, Raliul Moldovei, am stat de vorbă cu o parte dintre piloții care aleargă românește în acest sezon, pentru a afla cum gestionează ei pașii pe care trebuie să îi parcurgă până la start.
Am descoperit o perspectivă inedită asupra motorsportului – pentru unii dintre ei hobby, pentru alții parte din carieră – și am povestit despre pregătirea fizică și mentală, despre încurajările primite de la cei dragi, despre superstiții – conștientizate sau nu – și da, am vorbit și despre bugete și compromisurile inevitabile.

„Din punctul meu de vedere, modul în care pregătesc cursa este cel puțin la fel de important ca și modul în care pilotez efectiv la acea etapă. Pentru mine, pregătirea începe înainte cu câteva zile de plecarea în orașul desfășurării competiției. Mă uit și analizez filmulețele on-board din anul precedent pentru a îmi reaminti configurația traseului. De obicei, plecăm marți spre orașul cu pricina, urmând ca miercuri și joi să se desfașoare recunoașterile. Ne concentrăm foarte mult pe aceste 2 zile pentru a avea notițe cât mai exacte. Avem 2 treceri pe fiecare probă, prima fiind alocată pentru scrierea traseului, iar a doua pentru verificarea conținutului scris la prima tură. La finalul fiecărei zile, împreuna cu Dorin [Pulpea, copilot] mai verificăm o dată dictarea cu ajutorul filmărilor pe care le-am realizat pe traseu, asigurându-ne pentru a 3-a oară că totul este perfect.
De obicei joi seara începe partea cu adevarat plăcuta, prin startul festiv. Acolo, de cele mai multe ori oamenii te fac să te simti special cu fiecare solicitare de a face o poză sau de a oferi un autograf. În acea seară care precedă cursa pleci cu un plus mare de energie pozitivă, iar acest lucru este foarte plăcut înaintea primei zile de concurs. Nu știu dacă le-aș putea numi superstiții…în mare parte fac cam aceleași lucruri înainte de fiecare etapă și tin la câteva chestii care trebuie să fie nelipsite.
Încerc să echilibrez cât mai bine motorsportul cu celelalte activități pe care le am. De exemplu, acum a început sesiunea de bacalaureat, unde am avut deja primele 2 probe. Acum ne îndreptam spre Bacău, unde voi încerca să evoluez cât mai bine, iar după voi reveni din nou la bac. E puțin dificil, dar îmi place genul acesta de provocări și sper să iasă totul conform planului.” – Norbert Maior, pilot, Dacia Sandero
Într-un firesc cronologic, ieșeanul Dan Zaharia ne invită să aruncăm o privire asupra calendarului său sportiv:
„Lunea ȋncepe cu o cafea foarte tare. După care mă apuc să-mi organizez toate lucrurile pentru săptămâna ȋn curs, lucru ce ṭine de obicei până aproape de miezul nopṭii. A doua zi, marṭi, mă asigur că toate vor merge conform planului la muncă, după care ȋncep să-mi fac bagajul ṣi “planul de atac” pentru etapă. Deṣi sunt teoretic două zile pentru a-mi lăsa lucrurile ȋn ordine ṣi a mă pregăti de raliu, niciodată nu reuṣesc să termin totul ȋn timp util ṣi ajung să adorm de fiecare dată foarte târziu. Mă bucur că toṭi cei care sunt alături de mine (familie, prieteni, parteneri), ȋnaintea unei curse sunt tot timpul disponibili ṣi mă ajută cu tot ce pot.
Deṣi nu sunt superstiṭios, tind să am un “ritual” secret cu un weekend ȋnaintea fiecărei curse. Singurul lucru de care m-am convins este că, dacă un raliu ȋncepe cu rele se termină de obicei pe podium, dar asta nu vreau să devină un obicei, ci mă face sa ȋmi doresc să terminăm pe podium ṣi atunci când raliul decurge perfect de la ȋnceput până la final.

Ȋn ziua de joi dăm startul “distracṭiei”. Luăm startul festiv alături de oameni dragi din toate colṭurile ṭării ṣi ne revedem cu familia Cupei Dacia ṣi restul piloṭilor din campionat. Vineri ṣi sâmbătă stăm ȋn saună (maṣină) ṣi “ne plimbăm” cu cât mai multă viteză doar pe drumurile ȋnchise (probe) ȋntr-un cadru organizat. (smiley face :D).
Duminica e ziua ȋn care stăm cu toṭii la masă ṣi analizăm ce am greṣit ṣi ce am facut bine ȋn zilele ce au trecut ṣi cel mai important, ce putem face ca la următoarea etapă să obṭinem timpi cât mai buni. Totodată, duminica dăm ṣi feedback-ul partenerilor noṣtri ce ȋṣi dezvoltă noi tehnologii cu ajutorul nostru. Din toată această săptămână zbuciumată, partea care ȋmi place cel mai mult este cea de la finalul fiecarui raliu ṣi anume premierea…lucru ce creează dependenṭă.” – Dan Zaharia, pilot, Dacia Sandero
Poate cel mai spontan dintre cei cu care am vorbit este juniorul Cristi Timisică:
„Pregătirea următorului raliu pornește întotdeauna la fel, cu un telefon către Vali Porcișteanu, când îl întreb cum se prezintă mașina. După ce îmi spune că i-am făcut praf cutia, din nou, plus altele, îl anunț că pot participa la raliu și poate să pregătească mașina. Evident, asta se întâmplă de obicei în ultimul moment posibil, de obicei cu o săptămână înainte de următorul raliu, la fel procedând și cu înscrierea, fiindcă nu știu ce program voi avea în săptămâna concursului. Mă bucur mult că am reușit ca până acum să particip la toate etapele și sper că voi putea avea un sezon complet.
Următorul telefon merge către Mihai [Căpeț, copilot], căruia îi spun să își facă bagajele, răspunsul fiind întotdeauna același – că le are deja pregătite. În funcție de program, stabilesc ziua plecării și dacă voi putea sau nu să fac doua zile de recunoașteri.
Cât despre familie, tatăl meu mă susține în totalitate, în timp ce mama este mai reticentă și prefera să nu își spună părerea, de dragul meu. Încerc să mă bucur de fiecare minut ce trece de la începerea pregătirilor, până la sfârșitul raliului, întodeauna rămânând în minte cu două lucruri: ce tare a fost și mai vreau.” – Cristi Timisică, pilot debutant, Dacia Logan
Pentru că, de cele mai multe ori, odată cu experiența vin și responsabilitățile, despre bugete și echilibristica dintre job și raliuri ne-au relatat Dragoș Popa și cu Bogdan Talașman.

„Pregătirea pentru fiecare raliu începe de fapt în intersezon. Cea mai “ingrată” și dificilă sarcină este gasirea bugetului, apoi, în cazul în care acesta este asigurat, toată atenția și concentrarea merg către partea sportivă. Din păcate însa nu întotdeauna totul este roz și uneori mai apar disfuncționalități, se sacrifică diferite părți din pregătirea mașinii, numărul de anvelope nu este cel corect, antrenamentele nu sunt cele pe care ni le dorim și totul se reflecta în performanțele sportive. Dar, să nu ne plângem și să vedem partea frumoasă a participării la o etapă.
În săptămâna premergătoare raliului încerc să intru în ceea ce numesc eu “rally mood”. Fiind un pilot “amator”, avand un job în restul timpului, nu mereu ești concentrat 100% pe partea sportivă, trebuie găsit un echilibru între cele doua activități. Din fericire am toată susținerea celor din jurul meu, care-mi înțeleg și-mi alimentează pasiunea. De buna funcționalitate a materialului de concurs se ocupă o echipa profesionistă, condusa de Iulică Niță, de aceea sunt mereu convins că mașina va funcționa în parametri normali.” – Bogdan Talașman, pilot, Dacia Sandero
Despre provocarea unui început de drum pentru un echipaj care îmbină performanțele sportive cu promovarea acestora, aflăm detalii de la Cristiana Oprea.
„De la bun început am ales să fiu foarte atentă la imaginea pe care am început să mi-o conturez în acest sport și, în general, în domeniul auto. Pentru mine, săptămâna raliului înseamnă definitivarea și publicarea, cât mai rapid, a comunicatelor Cupei DACIA – cum fac acum :) – și a altor articole pe blogul meu Emoticar, urmând ca apoi să intru în programul sportiv. Deoarece îmi doresc să promovez automobilismul românesc, încerc să postez cât de mult pot în zilele premergătoare concursului, chiar dacă asta înseamnă să îmi împart energia și în direcția asta. Vreau să le ofer prietenilor din online o viziune cât mai exactă asupra activității noastre ca echipaj feminin debutant în Campionatul Național de Raliuri. Îmi impun însă o limită când vine vorba de zilele de concurs, când intru în rally mode și stau departe de telefon și social media.

Raliul se încheie pentru mine întotdeauna în săptămâna de după, când îmi adun gândurile, descarc on-boardurile, primesc fotografiile de pe probe și scriu un nou articol pe blog în seria Jurnal de Pilot.” – Cristiana Oprea, pilot debutant, Dacia Sandero
A patra etapă a Cupei DACIA 2017, Raliul Moldovei, va avea loc pe data de 16-17 iunie pe probele speciale de macadam din apropierea orașelor Bacău și Moinești. Shakedown-ul va avea loc joi, 15 iunie, în localitatea Lespezi, între orele 15:00-19:00. În aceeși zi, fanii motorsportului sunt așteptați să cunoască echipajele participante la Startul Festiv, ce va avea loc începând cu ora 20:00 în Piața Tricolorului din Bacău. În prima zi de concurs, vineri 16 iunie, echipajele vor parcurge două bucle ale probelor speciale din zona Moinești, urmând ca seara să se întoarcă în Bacău pentru Superspeciala din centrul orașului. A doua zi de concurs, sâmbătă 17 iunie, cuprinde 3 secțiuni de probe speciale din zona Buhuși. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 20:30, în Piața Tricolorului din Bacău.
În 2017 Cupa DACIA are ca partener principal Unior Tepid, leader pe piața sculelor industriale de mână, și este susținută și de RCI Leasing, Viarom și Mival Class. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Michelin – cea mai performantă alegere de anvelope, Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto.
Pentru mai multe detalii despre Cupa DACIA puteți vizita site-ul www.cupadacia.ro și pagina facebook Cupa Dacia.





