Greu…, dar final de sezon pe podium pentru Alex Filip si Gabi Lazar

Alex Filip si Gabi Lazar au incheiat un sezon complicat cu un podium in Rallye Antibes Cote d’Azur si cu locul secund la general in TER2WD Trophy din Tour European Rally, competitia continentala de raliuri.

Alex Filip si Gabi Lazar au participat in acest weekend la Rallye Antibes Cote d’Azur, ultima etapa a sezonului din Tour European Rally, competitia continentala de raliuri, cu un model Renault Clio RS R3T preparat de echipa italiana Gima Autosport.

 

Programata pe 8 – 9 octombrie, etapa din Franta a contat atat pentru sezonul 2021, cat si pentru sezonul 2020 din Tour European Rally, anul trecut nefiind acordate titlurile pentru ca majoritatea etapelor au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

   „Pentru mine va fi a doua participare in aceasta etapa si sper sa terminam sezonul cu un rezultat bun. A fost inca un an complicat, din cauza pandemiei si a restrictiilor impuse, si le multumesc inca o data tuturor celor care au fost alaturi de noi si in acest sezon competitional” – a spus Alex Filip, inaintea startului in etapa franceza.

In prima zi a Rallye Antibes Cote d’Azur au fost programate 8 probe speciale cu o lungime de aproape 120 de kilometri, iar Alex Filip si Gabi Lazar au avut un inceput bun, dupa primele doua speciale fiind in fata adversarilor directi in lupta pentru Trofeul TER 2WD. Insa, pe Col de Bleine, cea mai lunga proba a zilei, franele modelului Renault Clio RS R3T au cedat si asta i-a costat peste 3 minute.

Problema a fost rezolvata in primul parc de service, iar pe specialele cinci si sase Alex Filip si Gabi Lazar au inceput cursa de recuperare in lupta cu echipajul spaniol Vigo Lopez si Ameneiro Teijeiro. Da la cea de-a doua trecere pe Col de Bleine, Alex Filip a ratat o franare si a lovit versantul muntelui. Dupa incident au ramas din nou fara frane si chiar daca au pierdut peste sase minute in total au reusit sa ajunga in parcul de service.

   „Sunt dezamagit dupa aceasta zi. A fost greseala mea, dar simteam ca putem recupera timpul pierdut pe prima bucla. Senzatia ca vine peretele si nu te poti opri este greu de descris. Din fericire nu am avut nicio problema tehnica dupa incident si am putut termina ziua. Baietii de la Gima Autosport vor avea mai multa treaba acum, dar cu siguranta vom incerca sa recuperam in ultima zi a raliului” – a spus Alex Filip, in parcul de service, la finalul primei zile din Rallye Antibes Cote d’Azur.

Sambata au fost programate ultimele sapte probe speciale, cu o lungime de peste 100 de kilometri, dar timpul pierdut in prima zi a fost imposibil de recuperat. Alex Filip si Gabi Lazar au terminat etapa franceza pe pozitia a treia in TER 2WD Trophy, iar cu punctele adunate au terminat pe locul secund in clasamentul TER la doua roti motrice.

   „Ce cursa. Am gresit, am recuperat, m-am invinovatit si eram pe cale sa cedez, dar m-am remontat si am reusit sa incheiem sezonul cu un podium. La final, alaturi de Gabi Lazar, am terminat pe locul 3 in TER 2WD Trophy, iar asta inseamna ca am incheiat sezonul 2020, dar si 2021 pe locul al doilea la general in cadrul Trofeului. Ma bucur ca am urcat pe podium la toate etapele la care am participat anul acesta, in Elvetia, Italia si acum Franta, si sunt recunoscator tuturor celor care au fost alaturi de noi in aceasta perioada dificila” – a spus Alex Filip, la finalul Rallye Antibes Cote d’Azur.

Multumiri speciale partenerilor principali – Orange, Renault, Michelin, ALD Automotive si partenerilor tehnici – Isostar, Polar, Coffeelicious.ro, Hotel Hilton Sibiu si ACR.

Recomandari pentru tine!