Bogdan Talasman si Laurentiu Mandu vor lua startul in acest weekend in Raliul Harghitei, cea de-a doua etapa din Campionatul National de Raliuri Betano. Practic, raliul de la Odorheiu Secuiesc reprezinta un nou inceput pentru ei, dupa ce Raliul Maramuresului s-a incheiat prematur cu un abandon tehnic.
„La Baia Mare nu am ajuns pana la final, dar este important ca am parcurs destul de multi kilometri de proba speciala, pentru a incepe sa cunosc mai bine masina si sa ma obisnuiesc cu ea„, a spus Bogdan Talasman.
„Raliul Harghitei este o etapa care imi place, cu probe rapide si tehnice, unele largi, altele inguste, asa ca ai parte de tot feluri de provocari. Imi propun aici sa continui adaptarea cu noua masina Mitsubishi Lancer EVO X si sa cresc treptat ritmul„, a mai adaugat Bogdan.
„In sport trebuie sa ai memorie scurta, asa ca etapa de la Baia Mare am uitat-o deja„, a adaugat co-pilotul Laurentiu Mandu. „Practic, pentru noi sezonul incepe cu Raliul Harghitei, o etapa la care am luat mereu startul cu placere. Anul acesta vom parcurge de trei ori faimoasa proba speciala Lueta, o adevarata provocare si pentru Bogdan, si pentru mine, iar asta ma bucura pentru ca este o proba spectaculoasa„.
Raliul Harghitei va debuta joi, 28 aprilie, in Piata Marton Aron din Odorheiu Secuiesc cu festivitatea de premiere pentru sezonul 2021, de la ora 18:30. Apoi, in acelasi loc, de la ora 20:00 va avea loc startul festiv. Prima zi de concurs este vineri, 29 aprilie, cand startul se va da la ora 15:00 si se vor parcurge probele speciale Bucin si Liban, iar apoi Superspeciala ”Arpad Dietrich”, exact in centrul orasului Odorheiu Secuiesc. Sambata, in a doua zi de concurs, startul se va da la ora 09:00 si se vor parcurge de trei ori probele speciale Meresti, Sanpaul si Lueta.
Echipajul Dosco Rally Team format din Bogdan Talasman si Laurentiu Mandu este sustinut in sezonul 2022 de partenerii WavesMedia, Inuteq – Personal Cooling, Bilden – Materiale de constructii.