Pilotul de raliu a concurat in evenimentul ERC fara permis de conducere. Un incident bizar a avut loc la prima etapa a Campionatului European de Raliuri, Raliul Sierra Morena.
Dupa desfasurarea competitiei, comisarii au decis sa-l descalifice pe pilotul turc Can Alakoc. S-a descoperit ca tanarul de 16 ani a participat la raliu fara a detine un permis de conducere valabil.
Ceea ce face aceasta situatie si mai ciudata este ca Alakoc a reusit sa finalizeze mai multe probe speciale inainte ca problema sa fie observata. In mod normal, s-ar presupune ca nu ar fi posibil sa te inscrii la un raliu fara a prezenta un permis de conducere valid.
In urma incidentului, stewarzii l-au audiat pe Alakoc si pe co-pilotul sau, Ivo Pukis din Letonia, reprezentantul echipei Uldis Briedis si membrul echipei Oscar Varela, duminica. Toti erau parte din echipa masinii cu numarul 75.
Co-pilotul Pukis si-a cerut scuze pentru incident. In apararea sa, el a mentionat ca a presupus ca nu este necesar un permis valid, avand in vedere ca Raliul Sierra Morena face parte din campionatul national, iar dupa reglementarile nationale, nu este necesar un permis de concucere, deoarece intre probele speciale, copilotul preia volanul.
Pukis a adaugat ca cei doi au mai concurat anterior in evenimente nationale. Alakoc a participat intr-adevar la Campionatul de Raliu din Finlanda, luand parte la Raliul Kuopio, Raliul Arctic Finland si, cel mai recent, Raliul Savonlinna din martie.
Dupa ce au ascultat toate partile implicate, stewarzii au concluzionat ca un permis de conducere valid este o cerinta esentiala pentru participarea la raliu. Absenta acestuia a fost considerata o incalcare care justifica descalificarea.