Alex Cascatau va testa prototipul Duqueine D08 LMP3 campion in European Le Mans Series, cu DKR Engineering
Alex Cascatau nu este inca gata de a intra in hibernare astfel ca revine in Spania, pe Circuit de Barcelona-Catalunya, pentru a serba Ziua Nationala a Romaniei in stil mare, la bordul prototipului Duqueine de clasa LMP3 care a invins in acest an in European Le Mans Series.
La nici doua luni dupa ce a avut ocazia sa bifeze o jumatate de zi de teste pe circuitul Tazio Nuvolari din Italia la bordul Ligier-ului JS P320 al celor de la BHK Motorsport, Alex va reveni pe data de 1 decembrie la comenzile unei masini de LMP3, tot la Barcelona acolo unde a avut parte de prima experienta cu un astfel de prototip, in urma cu un an. De aceasta data, insa, Cascatau va putea sa puna la incercare rivalul Ligier-ului JS P320, respectiv Duqueine-ul M30-D08.
Este vorba chiar de sasiul care i-a adus pilotului DKR Engineering Laurents Hoerr titlul la categoria mezina a prototipurilor in cadrul European Le Mans Series (ELMS). Luxemburghezii de la DKR Engineering si-au reconfirmat in 2021 experienta in cursele de anduranta la peste un deceniu de cand „muscau” din greii campionatului FIA GT cu al lor Corvette C6.R de categorie GT1. Astfel, echipajul #4 al DKR Engineering a castigat de trei ori la rand (Le Castellet, Monza si Spa-Francorchamps) aducandu-i primul titlu de campion al seriei lui Hoerr.
DKR Engineering este o echipa deja familiara cu laurii succesului in cursele de LMP3-uri, formatiunea fiind la al cincilea titlu la rand la aceasta categorie dupa cele patru titluri obtinute in Michelin Le Mans Cup (doua tot cu Hoerr in cockpit). Garajul de la Barcelona nu va fi, insa, populat de mecanicii DKR caci insasi uzina Duqueine Engineering, care a achiztionat cunoscutul producator Norma, va pregati masina cu ocazia acestui test la care va mai lua parte un alt pilot roman in persoana lui Mihai Zamfir, cel care a concurat in 24H Series la Dubai, pe langa aparitiile sale in Romanian Endurance Series.
Cascatau are deja in dreptul sau un sezon incununat cu succes in GT & Prototype Challenge (Supercar Challenge) in Olanda, la categoria CN, astfel ca se va adapta repede cu modelul Duqueine. Acesta face parte din a doua generatie de modele de clasa LMP3 fiind dezvoltat plecand de la Norma M30 din anii anteriori. Circuitul este si el unul cunoscut si, totodata, unul pe care Cascatau s-a simtit bine si anul trecut atunci cand a realizat timpi rapizi, comparabili cu cei ai tinerilor veniti din formulele inferioare de monoposturi care au mers si ei in teste pe pista de Grand Prix a Spaniei cu masini de LMP3.
Alex Cascatau: „Sunt foarte bucuros ca am putut sa vin si cu aceasta ultima ‘surpriza’ in acest an si anume al doilea test cu o masina de LMP3. Mi-am setat, asa cum am mai spus, ca tinta clara bifarea de curse la bordul masinilor de clasa LMP3 si consider ca, in acest proces, este foarte important sa inteleg ce ofera si platforma Duqueine. Revenirea la Barcelona imi ofera un punct de plecare constant prin care voi compara experienta mea cu Ligier-ul cu cea de pe 1 decembrie.”