Alex Cascatău, in fruntea campionatului inaintea revenirii la Assen

Cel mai important campionat national de GT-uri, prototipuri si turisme al Olandei, Supercar Challenge, revine in acest weekend cu etapa a doua a sezonului 2020 care va avea loc tot la Assen, scena unei performante dominante semnata de Alex Cascatau si Alain Berg. Pilotii BS Racing by Baticonsult vor intampina alte trei prototipuri la clasa CN, un record in actuala stagiune.

Alex Cascatau a avut parte de cel de-al doilea sau weekend competitional la bordul unui prototip de clasa CN din cariera si a dovedit ca poate fi la inaltime si pe o grila internationala. Atunci, la inceputul lunii septembrie, constanteanul a obtinul pole position-ul pentru ambele curse din program si a continuat prin a domina fara drept de apel in ambele intreceri, rezultatul fiind victoria in clasamentul general si sambata si duminica dupa ce rivalul cel mai serios, Ginetta mai rapida a lui Max Aschoff, a dat de probleme. Prin victoriile de la general, BS Racing s-a impus si la clasa CN unde principalul rival a fost Luc De Cock cu a sa Norma M20 FC Turbo inscrisa de Deldiche Racing.

Acum, fix inainte de finele lui septembrie, Supercar Challenge revine la Assen pentru o noua confruntrare dintre GT-uri, turisme si prototipuri. Lupta se anunta mai acerba ca in prima etapa, in timp ce vremea pare a fi la fel de imprevizibila. Daca in urma cu mai bine de doua saptamani doar un exemplar dintre cele trei Norma aduse de Deldiche Racing a luat startul – celelalte doua concurand doar in mansele din Belcar, campionat care si-a disputat a doua etapa pe acelasi circuit –, acum Deldiche se intoarce si intreg efectivul este gata de actiune, fara presiunea reprezentata de Belcar.

Etalonul in materie de viteza din tabara echipei belgiene va fi, probabil, tot Sam Dejonghe cu care Alex s-a duelat pentru pole-urile celor doua manse si in prima etapa, astfel ca o reeditare a acestei lupte va fi cu adevarat interesanta, mai ales ca ea se va da si in curse, nu doar in calificari. In afara de cei de la Deldiche care completeaza clasa CN, la start se va prezenta si Renault-ul RS.01 GT3 al Equipe Verschuur care si-a adaugat recent pe CV pole position-ul in cea mai recenta etapa din 24H Series de la Hockenheim.

Astfel, se anunta un weekend dificil, dar palpitant pentru liderii campionatului care se gandesc deja la campionat caci etapa aceasta cu numarul doi ne duce deja la jumatatea stagiunii, doar etapele Zandvoort (11.10.2020) si, din nou, Assen (01.11.2020) mai ramanand de disputat dupa aceea. Constanta se va dovedi esentiala pentru pilotii BS Racing care s-au dovedit a avea un ritm apropiat, ceea ce-i avantajeaza in ecuatia celor doua curse de 60, respectiv 50 de minute in care schimbul de pilot se face la jumatate.

Weekend-ul al doilea de la Assen incepe de vineri, 25 septembrie, de la prima ora cand este programata prima sesiune de antrenamente libere. Cea de-a doua este programata tot inainte de pranz, ambele avand o lungime de doar 30 de minute – nu foarte mult timp in conditiile in care echipa BS Racing isi doreste sa mai lucreze la setup in vederea curselor. Calificarile urmeaza apoi dupamiaza, o sesiune scurta de 20 de minute fiind cea care decide de unde vor pleca Alex si Alain in cele doua manse de concurs prin contabilizarea primilor doi cei mai rapizi timpi ai fiecarei masini. Primul este cel care-ti decide pozitia pe grila in prima cursa, iar cel de-al doilea este decisiv pentru grila cursei a doua.

Dupa calificari, prima cursa este programata pentru ziua de sambata, 26 septembrie, incepand cu ora 15.15 (ora Romaniei). Pana atunci, Gamma Racing Day ofera un platou generos de competitii care se vor perinda pe TT Circuit Assen, de la Audi R8 Cup, la Cupa Fiesta din Tarile de Jos si de la Campionatul Nordic de Turisme si GT-uri pana la Boss GP. Acesta din urma este un campionat dedicat modelelor de Formula 1 iesite din activitate, iar la Assen vor fi prezente modele spectaculoase precum Arrows-ul A23 din 2002, dar si un Ferrari de la inceputul aniilor ’90.

Cursa a doua vine spre sfarsitul zilei de duminica, 27 septembrie, de la ora 17.08 (ora Romaniei) pentru a incheia o noua zi plina de motorsport pe doua si patru roti la Assen care ar putea sta sub semnul ploii.

„Sunt nerabdator sa ma intorc la Assen dupa o prima etapa de debut la bordul Normei M20 FC cu BS Racing by Baticonsult. Din ce se pare pana acum, vom avea din nou un weekend cu vreme schimbatoare, si ne vom bate din nou cu rivalii de la Deldiche, care sper sa nu mai aiba probleme de data aceasta. Vom incerca sa continuam in acelasi ritm bun ca data trecuta, si avem deja idei unde putem imbunatati masina dar si stilul de pilotaj. Obiectivul ramane sa ne clasam pe podium si sa ne batem pentru victorie in clasa CN, dar daca se poate vom incerca si sa ne conservam avantajul din clasamentul general.” a declarat Alex Cascatau.

Program complet – Supercar Challenge Etapa a 2-a, TT Circuit Assen (Ora Romaniei)

Vineri, 25 septembrie

10:00-10:30 – Antrenamente Libere 1

12:28-12:58 – Antrenamente Libere 2

18:01-18:21 – Calificari

Sambata, 26 septembrie

15:15-16:20 – Cursa 1 (60 minute)

Duminica, 27 septembrie

17:08-18:03 – Cursa 2 (50 minute)

Calendar Supercar Challenge

Etapa 1 – 4-6 Septembrie – TT Circuit Assen (Olanda)

Etapa 2 – 25-27 Septembrie – TT Circuit Assen (Olanda)

Etapa 3 – 9-11 Octombrie – Circuit Zandvoort (Olanda)

Etapa 4 – 31 Octombrie – 1 Noiembrie – TT Circuit Assen (Olanda)

 

Recomandari pentru tine!