Schimbari majore si obiective indraznete pentru Sebastian Scirlet in noul sezon
Anul 2023 aduce schimbari majore pentru campionul Cupei Dacia de anul trecut – Sebastian Scirlet. Pe langa obiectivele pe care le are pentru acest sezon, pilotul moinestean este bucuros sa dezvaluie atat o noua colaborare precum si schimbarea materialului de concurs.
Dupa doua sezoane petrecute alaturi de aradeanul Eduard Zamfirache – dintre care unul in Campionatul National de Rally2 si al doilea pe principala „scena” a raliurilor din tara noastra, pilotul echipei Delta Racing Team Romania a decis ca cel putin pentru acest sezon sa faca o schimbare in ceea ce priveste copilotul. Fapt pentru care, Sebastian va fi secondat in 2023 de Andrei Mitrasca – copilot cu bogata experienta in competitiile dedicate echipajelor (raliuri), precum si un pilot rapid la viteza in coasta. Schimbarile nu se opresc insa aici pentru tanarul pilot (n.r. Sebastian), acesta fiind mai mult decat nerabdator sa urce la volanul noii sale masini – un Renault Clio RSR Rally5 – inlocuitoarea perfecta pentru Dacia Sandero care la finele Raliului Brasovului de anul trecut ii aducea titlul mult dorit al celei mai longevive cupe monomarca din tara noastra.
„Sunt foarte bucuros caci iata, pauza competitionala se apropie de sfarsit, ceea ce inseamna ca in numai o saptamana ne revedem la start. Pentru inceput as vrea sa lamuresc un aspect despre care nu as dori sa se produca zvonuri: nu, nu m-am certat cu Edi, nu o luam pe cai separate. El a fost, este si va ramane unul dintre principalii membrii ai familiei Delta Racing Team Romania, caci suntem mai mult decat o echipa. Ma bucur ca m-a inteles (n.r. Edi) in intentia si dorinta mea de a evolua alaturi de un nou copilot – cel putin pentru acest sezon.” – a spus pilotul moinestean. Acesta va fi prezent – asemenea sezonului anterior – la Trofeul Rasnov, prima etapa a Trofeului National Masters de viteza in coasta, unde va folosi fiecare mansa competitionala pentru a-si pregati etapa de debut a Campionatului National de Raliuri – care va avea loc la sfarsitul primei saptamani a lunii mai, la Odorheiu Secuiesc.
Cele doua sezoane ale echipajului Scirlet-Zamfirache n-au trecut neobservate din perspectiva rezultatelor, tinerii castigand o etapa la general in CN Rally2 – devenind campionii clasei A1 la sfarsitul sezonului 2021, precum si alte doua victorii la Cupa Dacia in 2022, anul incheindu-se cu titlul de campioni ai cupei si cel de vicecampioni la Debutanti. Sebastian a mai tinut sa completeze, spunand: „Dupa mai multe discutii – atat la etapele de raliu – cat si telefonice in ultima perioada, sunt incantat si privilegiat sa anunt ca pentru acest sezon al nationalului de raliuri il voi avea in dreapta mea pe Andrei Mitrasca. Sunt sigur ca cei peste 10 ani de experienta ai sai in postura de copilot – cat si prezentele la volan, isi vor pune amprenta si asupra mea, asa cum s-a intamplat rand pe rand cu toti cei pe care i-a secondat. Totusi, doresc sa precizez ca din cele 8 etape, echipajul Scirlet – Mitrasca va fi prezent la 6 – adica mai putin etapele de la Baia Mare si Pitesti, unde Andrei avea deja alte planuri. Un alt aspect pentru care prevad un sezon deosebit este noua aditie a echipei noastre – un Renault Clio Rally5 nou-nout – care este in drum spre noi, acest fapt datorandu-se integral parintilor mei minunati carora le multumesc din inima pentru eforturile depuse de-a lungul anilor, dar mai ales in ultima perioada. Cu aceste ‚ingrediente’ sper eu ca finalul acestui sezon sa se incheie fara probleme si obstacole prea mari, ca in final sa ridicam deasupra capului trofeele de campioni ai cupei monomarca dedicate masinii cu care vom concura.”
De-a lungul celor peste 10 sezoane petrecute in scaunul din dreapta al automobilelor de concurs, Andrei Mitrasca a urcat pe podium de cel putin 60 de ori la diferitele clase ale Campionatului National de Raliuri, dintre toate acestea 5 fiind pe cea mai inalta dreapta. Nu doar atat, alaturi de Bogdan Talasman – pilotul cu care a concurat pret de 7 sezoane, Andrei a devenit si campion al Cupei Dacia (in sezonul 2015. Sportivul banatean s-a mai aflat si in dreapta unor piloti precum Costi Stratnic, Razvan Ungureanu, Victor Supuran sau Alexandru Benga. Nascut la Oradea, Andrei nu s-a remarcat doar pentru prezentele sale ca navigator in nationalul de raliuri, ci si pentru cele (n.r. prezentele) in calitate de pilot. Printre ultimele realizari ale acestuia se numara titlul de campion al clasei 2A, cel de vicecampion al Grupei 2 precum si locul 6 in clasamentul final al ierarhiei categoriei I. Totusi, acesta s-a remarcat si in perioada 2010-2015, atunci cand a dominat Cupa Diesel din cadrul vitezei in coasta romanesti, prin cele 3 titluri de campion si numeroase alte titluri de vicecampion. Toate acestea au avut o urmare impresionanta – prezenta lui Andrei, in 2014, la celebra competitie de peste ocean „Pikes Peak” – considerata cea mai faimoasa cursa de viteza in coasta din lume, cu un traseu de 20 de kilometri ce ajunge pana la o altitudine de peste 4300m.
„Propunerea lui Sebastian a venit practic de nicaieri. Am schimbat cateva vorbe in cele cateva raliuri in care am fost adversari, dar nimic mai mult. Totusi, ciudat, cand mi-a cerut numarul de telefon, eu deja eram hotarat: ‚Daca vrea sa mergem impreuna tot sezonul eu o sa fiu de acord.’ Ma intereseaza colaborarile pe termen lung, dar asta noi, acum, cand nici un raliu un am facut, nu putem sa spunem. O sa mergem anul acesta si daca ne intelegem bine, o sa continuam. Asa pe scurt, feelingul si chimia par sa fie prezente, dar stim prea bine ca nu e sanatos sa ne ante-pronuntam. Pentru inceput vreau sa punem cateva raliuri in ‚buzunar’ si dupa aceea putem vorbi mai multe si mult mai pe larg. Ceea ce apreciez la el este determinarea sa, stie ce vrea, are un plan si asta conteaza cel mai mult. Daca o sa simta ca ii sunt de folos, ca ii place sa mearga tare cu mine in dreapta si ca ramane cu ceva bun de pe urma colaborarii noastre, eu merg cu el pana in panzele albe. Dar cum am mai spus, sa incepem cu primii kilometri, cu mancatul impreuna, cu petrecut timp la curse samd.” – a spus Andrei inaintea primilor kilometri cu Sebastian, adaugand la acestea si: „Din pacate, doua raliuri nu voi putea fi prezent alaturi de Sebastian. Am o promisiune de anul trecut pe care trebuie s-o duc la capat in cadrul etapei de la Arges, iar in iunie, cand se va desfasura etapa de la Maramures, voi fi plecat in SUA la Pikes Peak. Daca o sa mergem si in 2024, categoric imi voi face programul in asa fel incat sa nu ratam niciun raliu. Dar acestea sunt ganduri mai mult decat pripite, vedem ce ne aduce sezonul acesta.”
Prima interactiune comuna Sebastian – Andrei – Clio Rally5 va avea loc in perioada 21-23 aprilie, adica saptamana urmatoare cand este programata prima etapa a noului Trofeu National Masters de viteza in coasta. Prezenta la aceasta competitie are o singura miza pentru cei doi sportivi, aceea de a se familiariza unul cu celalalt, dar si cu masina.