Seceta de puncte in Austria pentru Virtual Racing Romania
Dupa debutul in forta de la Silverstone, unde VRR a dat primul castigator din istoria CNDC si s-a impus de 4 ori la categoriile definite in aceasta serie, Red Bull Ring a reprezentat un dus rece.
Primele semne ale unui parcurs mai dificil s-au vazut inca din precalificari, cand Cristian Moisescu a fost unicul component al echipei care a venit in top 10. Sesiunea de calificari de vineri a continuat in aceeasi nota, de aceasta data Victor Taras reusind un tur excelent ce l-a plasat pe 3 si i-a adus astfel un punct aditional. Celelalte patru masini din Divizia A inscrise de VRR se pregateau de o prima mansa dificila in pluton.
Saptamana a fost complicata pentru majoritatea membrilor echipei: Alex Mirea a facut tot posibilul sa adreseze problemele de ordin tehnic ce l-au privat de victorie la Silverstone, iar Mihnea Georgescu si Victor Taras s-au lovit si ei de deconectari si momente de freeze. Din pacate, tocmai acest ultim aspect a lovit cand conta mai mult in prima mansa: Taras rula solitar pe locul al doilea la general si se indrepta spre o victorie rasunatoare la categoria juniorilor cand software-ul i-a jucat o festa si l-a trimis in zid.
Cristian Moisescu a fost victima inocenta intr-un incident la finele primului tur si asta i-a compromis intregul weekend, in timp ce Bogdan Moldovan a ratat si el o sansa buna la puncte in Cursa 1. In top 15 la finele sprintului a fost un singur component al VRR, Georgescu clasandu-se pe 11. Mansa secunda a adus momente frumoase pentru Virtual Racing Romania, sarjele ofensive ale lui Taras (de pe 25 pe 7) si Moisescu (de pe 30 pe 17 in pofida unor lovituri primite) fiind sarea si piperul intrecerii.
Autoanaliza, adresarea problemelor tehnice si upgrade-uri – asta au in program componentii VRR inaintea inceperii precalificarilor pentru etapa a treia a CNDC, ce va avea loc vinerea viitoare, pe 1 mai, pe traseul de Grand Prix de la Nurburgring. Aceasta va fi transmisa de la ora 23:00, in direct pe PRO X. Orice pasionat este asteptat sa-i intalneasca pe componentii Virtual Racing Romania pe cele doua servere dedicate, inscrierile in campionat fiind in continuare deschise.
Rezultate si clasament
10. Cristian Moisescu 26p – P30 si P17 general, P22 si P15 eSports
13. Victor Taras 10p – P25 si P7 general, P3 si P2 juniori16. Bogdan Moldovan 15p – P27 si P15 general, P20 si P13 eSports
20. Mihnea Georgescu 6p – P11 si P23 general, P10 si P20 eSports
22. Alex Mirea 6p – P29 si P28 general, P3 si P3 racers
Alex Mirea ocupa pozitia a doua in clasamentul categoriei racers, cu un deficit de 11 puncte.
Victor Taras ocupa pozitia a doua in ierarhia rezervata juniorilor (maximum 16 ani), la 2 puncte de lider.
Cristian Moisescu este al zecelea in clasamentul eSports, la 30 puncte de prima pozitie.