Un raliu cu bune si cu rele pentru Adrian Raspopa la Iasi
ea de-a patra etapa a Campionatului National de Raliuri Betano, desfasurata la Iasi, a oferit concurentilor si spectatorilor suspans maxim si un ritm de concurs la nivel crescut. O serie de incidente neplacute, printre care o iesire in decor violenta a campionului en-titre Simone TEMPESTINI, echipajul scapand nevatamat din accident dar si un incident al pilotului bacauan Adrian RASPOPA in acelasi viraj care a condus in final la un abandon tehnic, au oferit surprize in clasamentul final.
Adrian RASPOPA a revenit la comenzile modelului Skoda Fabia R5 dupa un an de pauza la volanul acestui model.
Am plecat motivati inca de la prima proba speciala a raliului, iar la final aveam un avans de aproximativ 25s fata de Giri si 30s fata de Bogdan Marisca. Am incercat sa fim cat mai aproape de Simone dar ritmul impus de acesta era destul de mare pentru noi si nu am putut decat sa stam in plasa lui, fiind destul de confortabil cu ritmul nostru. Am reusit sa incheiem ziua cu un avans bun fata de Giri si Bogdan si am continuat cu acelasi ritm si a doua zi. Dupa prima bucla a zilei secunde aveam un avans considerabil de peste jumatate de minut in fata urmaritorilor, avand acelasi ritm sustinut. Am facut o noua setare la masina dupa prima trecere pe prima bucla a zilei secunde, care ne-a dat incredere mai mare in masina, incercand sa ne apropiem de Simone. Din pacate am atacat un pic cam tarziu un viraj pe a doua trecere pe proba Cioca Boca si am fost foarte aproape de un abandon de cursa. In momentul impactului bara si grila fata au fost impinse catre radiator si s-a declansat, totodata, si GPS-ul cu semnal sonor de SOS, care ne-a deconcentrat putin. Chiar si asa am fost surpins ca am reusit cel mai bun timp al probei. Abia la finalul probei am aflat de incidentul lui Simone, eu nu l-am vazut, insa am vazut agitatie in jurul virajului unde am avut si eu incidentul. Tot la finalul probei am vazut ca iesea abur de sub capota si am crezut ca problemele sunt mult mai mari, asa ca am decis sa ne oprim pentru a nu avaria motorul. In final s-a dovedit a fi doar o defectiune minora care putea fi remediata usor si am fi putut continua, dar nu ne-am dat seama. Ramanem cu o multumire personala pentru ritmul bun pe care l-am avut dupa un an de pauza la volanul modelului Skoda Fabia R5, care ne ambitioneaza sa incercam sa construim un buget pentru a merge la Arad. Multumim pentru mesajele de sustinere si apreciere care le-am primit dupa raliu si credem noi ca am reusit sa prezentam foarte clar mesajul pe care il promovam de la inceputul anului pentru proiectul de infrastructura rutiera Autostrada Brasov – Bacau A13, declara Adrian RASPOPA, la finalul Raliului Iasului.
Echipajul format din Adrian RASPOPA si Cosmin DIACU a fost sustinut la Raliul Iasului de Pro-X si service-ul auto din Iasi, Avantest.
Adrian RASPOPA, este in acest an ambasadorul in motorsport al proiectului de infrastructura rutiera Autostrada Brasov – Bacau A13 si are un parteneriat incheiat cu Fundatia Padurea de Maine.