Fără Sibiu Rally Challenge în CNRD 2016? Prima victorie pe lista FRAS!

Iaşi, Tulcea, Arad, Harghita, Braşov, Bacău si probabil Cluj. Cam acestea sunt etapele (în ordinea punctajelor rapoartelor realizate de observatorul FRAS) care credem că vor fi în calendarul competiţional CNRD 2016.

Probabil dragi cititori si fani vă întrebaţi de ce nu am menţionat nimic despre Sibiu Rally. Ei bine, din simplul motiv că FRAS a avut grijă să se ocupe si de această prevedere de pe ordinea de zi.

Conform hotarârii nr.13/29 octombrie 2015, Consilul Federal al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a decis suspendarea licenței de organizare pentru 1 an a clubului sportiv SCORPION RALLY TEAM. Ba mai mult de atât, a amendat clubul organizatoric.

hotarare hotarare2

Ne întrebăm care este rolul FRAS?  Să suspende etape, să dea amenzi?

Credem că toţi sportivii îşi doresc etape mai puţine si mai bine organizate si mai ales mediatizate. S-a dorit libertate, s-a dorit sa se susţină interesele sportivilor si organizatorilor, sa îsi spună doleanţele. Unde s-a ajuns? Asta s-a dorit oare la alegerile FRAS 2015?

Ştim bine că Raliul Sibiului nu mai este în graţiile Federaţiei, începând cu vechea conducere si se pare continuând cu noua conducere. Dorim să îl întrebăm pe domnul Preşedinte, sunteţi mândru de cum conduceţi sportul automobilistic? Vi se umple sufletul când vedeţi ‘’satisfactia’’ din sânul concurentilor? Aveti vreo satisfacţie, vreo victorie, care sa vă facă mândru ca purtaţi titulatura de Preşedinte FRAS?

Toţi sportivii  îsi doresc CNR cu etape mai puţine, iar dumnevoastră stimaţi federali, ascultători cum sunteţi v-aţi ocupat si aţi suspendat una. O sărbătoare a raliurilor am putea spune.

Noi considerăm această hotărâre o primă victorie stimaţi federali, vă ’’mulţumim’’ şi să o sărbătoriţi aşa cum se cuvine pe 12 decembrie la Gala Campionilor!

Recomandari pentru tine!