Sezonul de raliuri continuă în Moldova pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean
După ce primele etape s-au desfășurat în Brașov, Cluj și Arad, Campionatul Național de Raliuri iși mută acțiunea în Moldova, în județul Bacău, acolo unde în acest weekend are loc Raliul Moldovei. Competiție desfășurată pe macadam, etapa propune aproape 140 de kilometri cronometrați în pădurile din jurul orașului Bacău, pe drumurile de macadam de lângă Moinești, dar și în orașul Onești, acolo unde va avea loc superspeciala raliului. Deși nu beneficiază de obicei de aceeași prezență numeroasă ca la alte etape, Raliul Moldovei este unul spectaculos, cu o luptă cu secundele interesantă și de urmărit.
Raliul Moldovei va duce echipajele pe un număr de 9 probe speciale în prima zi de concurs, printre care și superspeciala din Onești, acolo unde fanii sunt așteptați în număr mare. După ce vineri concurenții vor evolua pe macadamul de lângă Bacău, pe un număr de 9 speciale în pădure, sâmbătă raliul are loc pe 3 probe, care se vor parcurge de mai multe ori. Pentru fani, pe lângă superspeciala, organizatorii au pregătit o sesiune de autografe și un start festiv, care vor avea loc joi, începând cu ora 19:30, în Piața Tricolorul din Bacău. Finalul raliului are loc în Moinești, acolo unde va avea loc festivitatea de premiere sâmbătă seara, începând cu ora 20:00, în zona Parcului Băi din oraș.
Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, etapa moldavă este una pe care o privesc cu entuziasm: după rezultate bune și mai puțin fericite, sezonul 2018 trebuie să continue pentru echipaj cu o evoluție similară cu cea de la Arad. Echipajul își propune să încheie Raliul Moldovei cu încă o victorie la clasa 7, acolo unde în prezent este lider, dar și să recupereze din diferența în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. ”Obiectivul este același – ne dorim să avem o evoluție bună, constantă, fără riscuri asumate, prin care să ne asigurăm o nouă victorie în cadrul clasei 7 și un podium în clasamentul 2RM. Concurența este, ca de obicei, strânsă, dar noi o să ne vedem de treaba noastră.”
În sezoanele trecute, echipajul a avut parte de rezultate neplăcute la Bacău, dupa mai multe abandonuri: ”În ultimii doi ani am abandonat tehnic la Bacău, deși ne propuneam rezultate bune. În acest sezon scopul clar este să terminăm raliul, sa ne ferim de probleme tehnice și să forțăm în locurile unde este posibil. Probele din prima zi sunt interesante, frumoase, de viteză, iar a doua zi o să concurăm pe un traseu tehnic, spectaculos și de urmărit de către fani. O să ne adaptăm strategia în funcție de duritatea traseului de concurs, dar și în funcție de timpii adversarilor direcți.” A spus Csongor înaintea Raliului Moldovei.
Pentru Rareș, a doua etapă de macadam a sezonului aduce entuziasm și dorința pentru luptă pentru un nou rezultat bun: ”Mergem la Bacău cu entuziasm și dor de probele speciale. Senzațiile din mașina de concurs au fost excelente la Arad, pe macadam, așa că așteptăm cu nerăbdare să luăm startul din nou pe macadam în Moldova.”
În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.