Raliul Sibiului 2018 – 100 de echipaje la start?

In anul in care celebram Centenarul Marii Uniri, Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” in parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu asteapta o prezenta insemnata si mizeaza pe 100 de echipaje aliniate la startul Raliului Sibiului 2018. Inscrierile pentru ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, Campionatului National Rally 2 Dunlop si a Campionatului National de Vehicule Istorice Dunlop, care se va desfasura intre 4 si 7 octombrie la Sibiu, au inceput deja, iar echipajele au termen de inscriere 28 septembrie 2018.

Pregatirile pentru cel mai asteptat eveniment automobilistic al anului, de la Sibiu, au intrat in linie dreapta. Inscrierile au inceput deja, iar echipajele care doresc sa participe la ultima etapa de campionat au la dispozitie inca doua saptamani pentru a se inscrie. Potrivit documentelor oficiale, competitia va avea o lungime totala de 639,2 km, din care 120,5 km reprezinta distanta celor 13 probe speciale. Pilotii vor avea de strabatut probe extraordinare, in peisaje naturale de poveste.


Startul festiv al Raliului Sibiului 2018 este programat pentru joi, 4 octombrie, ora 20:30 si va fi precedat de un moment festiv dedicat Centenarului Marii Uniri, care se va consuma in Piata Mica, de la 19:30.
Shakedown-ul va lua startul vineri, de la ora 08:00, la Seica Mare, urmand ca primele doua probe speciale, denumite ”Centenarul Marii Uniri” sa fie programate dupa 14:53, pe o portiune de aproape 12 kilometri fiecare, intre Cartisoara si Balea Cascada. Tot vineri sunt programate probele speciale ”SMURD 25 de ani”, de la Poiana Sibiului, pe o portiune ce insumeaza, in cele doua probe, 13,4 kilometri.

Ziua a doua a Raliului debuteaza la ora 9:00 cu proba speciala Bilstein si se incheie cu cea de la Chirpar. Vor fi 6 probe speciale pe segmentul de drum dintre Cornatel si Chirpar, toate insumand aproape 47 de kilometri. Ziua competitionala se incheie la 15:30, pentru a oferi sansa participantilor si oficialilor de la Raliul Sibiului, sa participe la manifestarile organizate in oras cu ocazia aniversarii a „25 de ani SMURD SIBIU” si la evenimentul legat de Centenarul Marii Uniri.

Ultima zi de competitie cuprinde probele speciale Aria si Ambient, programate sa ia startul dupa ora 9:00, pe segmentul de drum dintre Rasinari si Paltinis, insumand peste 34 de kilometri, urmand ca SuperSpeciala Autoklass, cea mai apreciata si asteptata proba de spectatori, sa inceapa in jurul orei 12:30. Pentru aceasta, organizatorii au pregatit un traseu inedit, diferit de cel de anul trecut, pe traseul Sala Transilvania- Calea Dumbravii -Scoala de Inot.

Concurentii inscrisi la startul Campionatului National de Rally 2 Dunlop vor avea de parcurs 9 probe speciale. Sambata vor evolua pe sase probe intre Cornatel, Noul Roman si Chirpar, urmand ca sambata sa efectueze specialele Aria si Ambient, la Rasinari si Paltinis. Competitia se va incheia, si pentru acestia, cu SuperSpeciala Autoklass. Clasamentele urmeaza sa fie stabilite pe baza timpilor obtinuti pe cei 84 de kilometri competitivi.
Festivitatea de premiere va avea loc pe scena din fata Salii Transilvania, duminica, de la ora 17:00.
Raliul Sibiului este o actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu, Primaria Municipiului Sibiu si Consiliul Judetean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.

Masina oficiala a Raliului Sibiului 2018 este oferita de Autoklass Sibiu.

Recomandari pentru tine!