Raliul Perla Harghitei 2021, primele detalii despre etapa

Marian

Ajuns la editia cu numarul 29, Raliul Perla Harghitei 2021 se va desfasura in perioada 7-8 mai 2021.

Competitia conteaza ca etapa in Campionatul National de Raliuri Betano, Campionatul National de Raliuri pe Asfalt Betano, Campionatul National Rally 2 Dunlop si Campionatul National de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano, intreceri derulate sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Pentru protagonistii Campionatului National de Raliuri Betano 2021, a sosit momentul unui nou dublu examen. Si aceasta pentru ca, asa cum ne-a obisuit in ultimii cinci ani, Raliul Perla Harghitei se desfasoara pe asfalt, astfel ca va conta si in intrecerea nationala pe aceasta suprafata de concurs. Un atu in plus pentru o competitie care s-a impus deja prin spectaculozitate si calitatea organizarii, atribute care i-au permis sa stabileasca an de an recorduri legate de numarul participantilor.

Pregatirile, in linie dreapta

Daca anul trecut participantii au avut parte de o premiera, reprezentata de o intrecere derulata in judetele Brasov si Harghita, de aceasta data se revine la traditie. Iar competitia se va derula exclusiv in zona din jurul Odorheiului Secuiesc.

Pregatirile pentru Raliul Perla Harghitei 2021 au intrat deja in linie dreapta. Potrivit cutumelor, au fost publicate documentele oficiale ale competitiei, incluzand Regulamentul Particular.

Dupa o pauza care, din pricina conditiilor speciale, a fost mai lunga decat prevedea calendarul initial, lumea motorsportului asteapta cu nerabdare Raliul Perla Harghitei. Iar echipa de organizare este deja conectata 100% la tot ceea ce presupune pregatirea asa cum se cuvine a evenimentului. Ne dorim sa oferim , ca de fiecare data, un eveniment de referinta”, a spus Csaba Ferencz, Presedinte Club Maxx Racing, organizator al raliului.

Pentru a continua: ”Regulile induse de pandemie sunt extrem de stricte. Iar acestea presupun nu doar masurile speciale de siguranta sanitara, a caror respectare de catre toti cei implicati in competitie – oficiali, sportivi, reprezentanti ai echipelor – o vom supraveghea cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate. Din pacate, fanii, care obisnuiau sa fie rezenti in numar mare in spectaculoasele zone in care se desfasoara intrecerea, vor urmari disputa sportiva de la distanta. Este cu atat mai de aplaudat demersul FRAS de a transmite imagini live atat prin intermediul retelelor sociale, cat si la televiziune”.

Pentru editia 2021 s-a mers pe reteta clasica, una care a asigurat succesul amintit la editiile precedente. Shakedownul se va derula in aceeasi locatie, la Forteni, in acelasi sens de mers folosit si la editia din 2019. In ceea ce priveste traseul organizatorii au pregatit un traseu cu o lungime totala de 398, 55 km, din care 112, 60 km distanta de parcurs a probelor de clasament. Sunt in total 12 ”speciale”, din care 6 distincte.

Echipajele participante la raliu vor fi intampinate la startul festiv din Piata Marton Aron, joi 6 mai, incepand cu ora 20:00. Vineri, dupa Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 15:00. Configuratia raliului Perla Harghitei este una variata, avand in componenta atat probe de viteza, cat si probe extrem de tehnice. De aceasta data, in prima zi sunt programate trei probe speciale, Liban si Bucin I si II. De notat ca se schimba sensul de parcurgere, iar proba Bucin a fost impartita in doua segmente cronometrate.

Simbata se vor parcurge de trei ori probele Lueta, Craciunel si Martinis. Cea din urma, la trecerea de final, va reprezenta si Power Stage, speciala care le ofera primilor clasati puncte suplimentare. Dupa o competitie intensa, cele mai bune echipaje vor fi premiate in cadrul festivitatii organizate pe scena din Piata Marton Aron.

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Judetean Harghita, Primaria Odorheiu Secuiesc, Primaria Lueta,Primaria Ocland,Primaria Martinis.

Sponsor Principal: Perla Harghitei, Parteneri : Amigo&Intercost , Septimia Hotels&Spa Resort, Magdolna Impex srl, Eurato SA, Color Metal, Tendixx.com, Mastertent, DJST Harghita, Visitharghita.com,Toyota prin Eurocar Trading,Viking srl, Brother, Kero Bike, Service Center.

Li se adauga partenerii traditionali media precum Szekelyhon,Erdelyi Sport, Hargitanepe,Presztizs Sport din Ungaria, Autorally, Rallymax, Rallyphoto.ro.

Nu in ultimul rand, competitia se deruleaza cu sprijinul Politiei Judetului Harghita si al Municipiului Odorheiu Secuiesc, al Politiei Locale Odorheiu Secuiesc, al I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanta Harghita si Jandarmeria Harghita.

Pentru mai multe informatii legate de aceasta competitie, accesati www.raliulharghitei.ro