Marco Tempestini: „Vom încerca titlul în WRC2 în 2018”

În acest weekend campionul JWRC, Simone Tempestini, testează în jurul Clujului cu Citroen-ul DS3 R5, mașină cu care va lua startul anul acesta în al doilea eșalon al Campionatului Mondial de Raliuri. Cu ocazia asta l-am tras discret de mânecă pe liderul NRA, Marco Tempestini, pentru a afla foarte pe scurt ce rezervă 2017 pentru Simone și restul echipei clujene în competițiile internaționale.

Bună Marco, cu ce setări testați în weekend, doar pentru Monte sau și pentru Suedia? 

Ciao Alex, testele pe care le facem în acest weekend sunt pentru Monte Carlo, adică asfalt cu posibil gheață și zăpada ( dar tot pe asfalt ) , Suedia este macadam cu gheață și zăpada, înseamnă gume și setări diferite. 

Care sunt planurile pentru WRC2, dat fiind că Citroen oferă doar 6 curse, faceți program complet?

Program complet în WRC2 înseamnă 7 curse și da noi vom merge în campionat, adică punctând în WRC2 și în Polonia ca a 7-a cursă.
Monte Carlo și Suedia, dacă vom lua startul acolo sunt pentru a câștiga experiență în aceste raliuri foarte particulare și dificile.

Urmăriți titlul din primul an sau acomodarea și experiența sunt mai importante momentan?

Cred că toată lumea își dorește titlul din primul an, dar în realitate este aproape imposibil. Așa sperăm să fim cât mai sus posibil anul aceasta și vom încerca titlul în WRC2 în 2018. În acest moment este foarte greu să ne gândim la așa ceva.

În sezonul 2017 vom vedea și alți piloți NRA, pe lângă Simo, angajați în competiții internaționale?

Nu avem program internațional în afară de Simo anul acesta, dar dacă ceva se „leagă”, de ce nu.

Mulțumim Marco pentru timpul acordat, spor la Monte și mai departe în 2017.

 

Simone Tempestini este nominalizat pentru titlul de personalitatea anului în raliuri pe site-ul de specialitate RALLYLINK din Italia. De asemenea, copilotul său în mondialul de raliuri, Giovanni Bernacchini, este propus pentru trofeul Loris Roggia, acordat celui mai bun navigator al anului 2016. Puteți vota pentru cei doi până pe 11 Ianuarie la linkul de mai jos: 

https://www.rallylink.it/cms16/index.php/sondaggi2016-finale

 

Foto: RallyZoom.ro, Marco Tempestini Facebook

Recomandari pentru tine!