Giri și Tudor, încrezători înaintea Raliului Moldovei Bacău 2018

O nouă provocare pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, cei doi echipieri Škoda România Motorsport: Raliul Moldovei Bacău 2018. Runda cu numărul 4 a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2018 va avea loc în weekend, pe macadamul din jurul Bacăului și Moineștiului, și promite să fie una foarte atractivă.

După două etape în care au avut rezultate foarte bune, cei doi brașoveni, Giri și Tudor, vor să bifeze cât mai multe puncte pentru a se apropia și mai mult de liderii ierarhiei generale. La capătul unei zi de recunoașteri, Dan Gîrtofan a oferit primele impresii legate de runda moldavă.

„Am apucat să mergem doar pe câteva probe, cele care sunt pe lângă Bacău. Sunt frumoase, foarte tehnice, dar și alunecoase. Și asta datorită faptului că a plouat. Sperăm ca vremea să se mai îmbuneze, ca să se poată usca macadamul și să nu avem probleme. Joi vom merge și pe celelalte «speciale», de lângă Moinești, dar din ce știm de anii trecuți au o suprafața mai ok și care rezistă mai bine la intemperii. Suntem pregătiți din toate punctele vedere și sperăm să bifăm un raliu fără necazuri și cu un final foarte bun”, a spus Giri.

Dan și Tudor sunt susținuți în 2018 de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto.

Foto: Rally Cow

Recomandari pentru tine!