Final de sezon cu încă un podium pentru Dan Gîrtofan la Raliul Perla Harghitei

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) au încheiat cu încă o clasare pe  podium sezonul 2016 al CNRD. Giri și Dan au terminat pe poziția a doua ultima etapă, Raliul Perla Harghitei, dar rezultatul putea fi și mai bun dacă nu ar fi pierdut foarte mult timp pe prima probă specială din a doua zi de concurs. Obiectivul nostru la Harghita a fost să câștigăm și să încheiem sezonul cu o a doua victorie, după cea de la Sibiu. Și am tras tare pentru asta, drept dovadă că în prima zi eram lideri. A fost o zi în care ne-a ieșit aproape totul și am avut un feeling foarte bun. Din păcate, ca orice lucru frumos, nu durează mult, astfel că o greșeală de alegere de cauciucuri pe prima probă de sâmbătă ne-a făcut să pierdem foarte mult timp, dar și poziția de lideri. Am tras apoi tare pentru a reveni pe primul loc, dar nu am reușit, astfel că a trebuit să ne mulțumim doar cu poziția a doua”, a povestit Dan Gîrtofan.

Giri și Tudor au terminat ediția 2016 a CNRD cu un nou loc 2, care le-a întărit poziția de vicecampioni și care le dă speranțe pentru mai mult în sezonul următor.A fost un an în care am obținut un rezultat bun, în premieră pentru noi, titlul de vicecampioni, dar parcă se putea și mai mult în unele raliuri. Suntem mulțumiți, dar vrem ca în sezonul viitor să obținem titlul național și pentru asta ne vom pregăti foarte bine în pauza de iarnă. Și eu și Tudor vrem să le mulțumim tuturor partenerilor pentru sprijinul acordat în 2016, dar și echipei tehnice și fanilor și le promitem o evoluție și mai reușită în 2017”, a mai spus Giri.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au avut parte în sezonul 2016 al CNRD de sprijinul următorilor parteneri de încredere: Škoda România, Porsche Finance Group România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mobil 1 prin Lubexpert România, Hankook Competition prin Bucur Tuning Sibiu, LHEL Group România și Mipa și Presto prin Rompresto Trading.

Recomandari pentru tine!