Echipajele DTO Rally Team incheie cu bine Rebenland Rallye 2022
Rebenland Rallye 2022 a fost adjudecata de austriacul Simon Wagner, care la bordul unui model Skoda Fabia R5 reuseste sa isi treaca in cont o victorie frumoasa, dupa o batalie superba cu Hermann Neubauer, cei doi avand o diferenta mica intre ei pana pe PS14, insa ghinionul il loveste pe Hermann pe PS15 care este nevoit sa abandoneze.
Cele doua echipaje romanesti prezente la startul acestei etape au avut o zi secunda buna, cu peste 100 km si impartiti in 9 probe speciale, avand o ascensiune frumoasa in clasament fata de ziua precedenta.
La bordul unui model Citroen C3 Rally2, echipajul format din Cristian Dolofan/ Traian Pavel au reusit sa incheie etapa din Austria pe pozitia 21 in cadrul clasamentului general. Ziua de sambata a fost una buna pentru liderul DTO Rally Team, reusind sa obtina timpi mult mai buni pe aceste probe fata de ziua de vineri, atunci cand ocupau pozitia 28 la finalul primei zile de concurs, parcurgand 7 probe speciale.
Cei doi au anuntat ca nu vor fi prezenti la startul Campionatului National de Raliuri Betano care este programat pentru weekendul 8-10 Aprilie, anul acesta Raliul Maramuresului va dechide sezonul competitional la aceasta disciplina.
Cel de-al doilea echipaj romanesc inscris a avut o zi foarte buna, daca dimineata zilei de sambata i-a gasit pe pozitia a 39, acestia au reusit sa recupereze timp cu fiecare km de proba speciala parcurs.
Eugen Caragui secondat de Robert Fus reusesc sa incheie Rebenland Rallye 2022 pe pozitia 25 la general, urcand 14 pozitii fata de ziua precedenta, fiind foarte aproape de colegii lor de la DTO Rally Team la final. Cei doi au alergat pe modelul Peugeot 208 T16 (R5), succesorul modelului Peugeot 207 S2000, modelul 208 fiind mai neperformant fata de modelele R5 de la Skoda, Citroen, Ford si Hyundai.
La prima etapa din CNR, echipajul Caragui/Fus au luat hotararea de a nu participa la aceasta prima etapa din Maramures.