Dominic Marcu va fi prezent la startul Maramureş Hill Climb Challenge cu noua Tesla Model S Plaid
In acest weekend, pe 7-8 septembrie, Dominic Marcu va lua startul la penultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, Maramures Hill Climb Challenge. Aceasta va fi o etapa speciala, deoarece Dominic va concura pentru prima data pe acest traseu spectaculos din Baia Mare cu noua sa masina de curse, Tesla Model S Plaid.
Traseul din Maramures este renumit pentru dificultatea si frumusetea sa, fiind considerat unul dintre cele mai spectaculoase din calendarul competitional. Cu o lungime de 5,4 kilometri, o diferenta de nivel de 206 metri si viraje care pun la incercare abilitatile oricarui pilot, traseul promite sa fie o adevarata provocare.
Este o mare bucurie sa concurez pe acest traseu incredibil de la Baia Mare. Maramures Hill Climb Challenge este una dintre cele mai asteptate etape ale sezonului si abia astept sa testez limitele noii masini de curse Tesla Model S Plaid. Imi place sa pilotez in zonele montane, pe trasee tehnice si virajate si, in acelasi timp, sa protejez mediul inconjurator in timp ce concurez cu o masina electrica”, a declarat Dominic.
Sustinatorii lui Dominic Marcu sunt parte esentiala a acestui drum, iar aprecierea lor constanta si prezenta entuziasta la fiecare etapa si in mediul online reprezinta o sursa inepuizabila de motivatie. Cu fiecare cursa, Dominic impartaseste bucuria si pasiunea sa cu oamenii care il sustin si ii urmaresc indeaproape performantele.
Participarea sa in cadrul Trofeului Baia Mare este posibila datorita partenerilor de nadejde care impartasesc valorile sustenabilitatii, performantei si inovatiei: George, o inovatie BCR, BCR Leasing, E.ON, Bergenbier Fara Alcool, Nepi Rockcastle, Hama Romania, Pringles, Duracell, Unplugged Performance, Tecnet, AutoChelu, Plus Autotrade, Thor prin Edotec si Ministerul Mediului.