Cupa DACIA revine pe asfaltul din Harghita pentru a 5-a etapa din acest sezon
Peisaj pitoresc de munte în plină vară, mâncare bună și izvoare de apă minerală – o imagine posibilă pentru un city-break în inima României. Totuși, încă nu este vacanță pentru sportivii Cupei DACIA – pentru piloți și copiloți urmează două zile de recunoașteri, apoi două zile de concurs în cadrul celei de-a cincea etape a sezonului competițional – Raliul Perla Harghitei, 12-14 iulie 2018.
La finalul acestei săptămâni, 12 echipaje ale Cupei DACIA trec de la macadam la asfalt și se vor confrunta pe asfaltul din zona orașului Odorheiu Secuiesc. A cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri schimbă suprafața de concurs și readuce mașinile de competiție într-un eveniment cu un format aproape identic cu cel de anul trecut, unde sunt așteptați mii de spectatori.
La start în Cupa DACIA se vor alinia 4 modele Logan și 8 modele Sandero 0.9 TCe, acesta din urmă devenind din ce în ce mai popular atât printre tinerii debutanți, cât și alegerea ideală pentru piloții care își doresc să facă un pas ferm spre performanța la clasa 9 și două roți motrice.
Primele trei clasate echipaje, A. Mitre/H. Baltador, D. Popa/S. Colceriu și M. Mureșan/M. Andreoiu, sunt de așteptat să își impună ritmul în fruntea batalionului de Dacii. Surpriza etapei este Daniel Rusciuga, ocupantul locului II la debutanți în 2016, care revine astfel în concurs cu a sa Dacia Sandero și speră la o clasare în top în această prima participare din 2018. Cristiana Oprea și Cristian Melczer revin cu forțe proaspete după abandonurile de la Bacău.
În clasamentul debutanților lupta este mult mai strânsă. Ieșenii B. Gheorghiu/R. Radu (93p) își păstrează un avans de 9 puncte în fruntea clasamentului, însă următoarele 3 echipaje – E. Caragui/R. Fus (84p), R. Rusu/S. Crișan (83p) și D. Albuț/C. Bala (79p) – sunt într-un interval de doar 5 puncte. Astfel, este de așteptat o evoluție interesantă pe probele tehnice de la Harghita, iar orice punct în plus pe power stage ar putea cântări mult în economia clasamentului debutanți provizoriu.
Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi seara începând cu ora 20:15. Vineri dimineața aceștia se vor antrena la sesiunea de teste organizate în localitatea Forțeni, iar startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) tot vineri la ora 14:30. Întreg programul probelor speciale poate fi consultat pe www.cupadacia.ro
Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză (PS1 Bucin și PS5/8/11 Sânpaul) cât și probe extrem de tehnice (PS6/9/12 Lueta). Traseul de concurs cuprinde și în acest an 12 probe speciale care însumează 122 de km. Spectatorii au la dispoziție mai multe zone spectaculoase din care pot urmări evoluția echipajelor pe probele din afara orașului: Pasul Bucin pentru PS1, Pasul Liban pentru PS2, zona pescăriei din Sânpaul sau platoul din apropierea startului PS Lueta (Băile Chirui). Pentru cei care preferă să trăiască atmosfera competiției în inima orașului, vineri seara se va desfășura superspeciala Arpad Dietrich cu startul din Piața Primăriei.
După un weekend intens, cele mai bune echipaje vor fi premiate sâmbătă seara în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.
***
În 2018 Cupa DACIA este susținută de RCI Leasing, Viarom și Mival Class reparator Renault. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto, Hankook – anvelope de competiții. Partener media este Radio România Actualități, care va relata evoluția echipajelor de-a lungul sezonului, iar după fiecare raliu piloți și copiloți care aleargă românește își vor împărtăși direct din studio experiențele din mașinile de curse.
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Lista echipajelor înscrise la Raliul Perla Harghitei și clasamentul general Cupa DACIA 2018 înainte de a patra etapă:
- Mitre/H. Baltador 110p
- Popa/S. Colceriu 95p
- Mureșan/M. Andreoiu 76p
- Gheorghiu/R. Radu 68p
- Caragui/R. Fus 53p
- Oprea/D. Hațegan 44p
- Rusu/S. Crișan 42p
- Albuț/C. Bala 39p
- Costea/R. Maior 34p
- Procopiu/ M. Stanciu 29p
- Melczer/E. Sipos 26p
- Luca/A. Luca 24p (nu participă la Raliul Harghitei)
- Păun/M. Lăzărescu 14p (nu participă la Raliul Harghitei)
- Zaharia/D. Plugaru 4p (nu participă la Raliul Harghitei)
- Rusciuga/C. Varban 0p (prima participare în acest sezon)