Andrei Girtofan si Doru Vraja (Skoda Fabia Rally 2), cei doi echipieri ai ProRally Team Brasov, vor fi prezenti, in weekend, la startul Raliului Maramuresului, etapa inaugurala a CNR 2022.
O runda foarte asteptata de Andrei, care va reprezenta atat echipa brasoveana, cat si familia Girtofan pe „specialele” maramuresene. „Sunt nerabdator sa ajung acolo si sa intru in acea atmosfera de competitie, una speciala, care nu se compara cu nimic altceva. Ma bucur ca pot fi, impreuna cu Doru, la startul noului sezon si pe un material de concurs de top. Am muncit foarte mult in perioada de pauza si am reusit sa gasim cativa parteneri care ne-au venit alaturi si care ne ofera sansa de a participa la o parte din campionat. Speram sa mai atragem si altii si sa putem face un sezon complet. Legat strict de cursa de debut din 2022, pot sa spun ca se anunta una foarte dificila. Sunt 6 R5-uri la start, plus Simone cu noua lui masina, astfel ca o sa fie spectacol pe probe. Noi am luat ca punct de reper in pregatirea dintre sezoane rezultatul de anul trecut de la Bucovina. Acolo am inteles ceva si ne-am pregatit in consecinta, astfel ca ma astept sa fim mai rapizi ca atunci. Daca in Bucovina am fost in top 3, eu zic ca asteptarile sunt pozitive, adica daca nu vom face greseli, putem sa fim acolo sus, printre primii”, a declarat Andrei Girtofan.
Tanarul pilot brasovean va fi singurul reprezentant al familiei Girtofan la cursa maramureseana. „Imi pare foarte rau pentru tata ca nu poate fi prezent la prima etapa. Din motive obiective. Mi-as fi dorit sa avem un duel Girtofan-Girtofan pe probele speciale si sunt sigur ca nu doar noi, ci si fanii motrosportului de la noi. El este intr-o mica pauza acum, dar nu a renuntat la cariera lui. Mai are multe de spus in acest sport si cu siguranta o sa mai incante fanii pe probleme speciale. Sper sa se intample acest lucru cat mai repede”, a mai adaugat Andrei.
Andrei si Doru vor fi sustinuti in acest sezon de Dinamic ’92, dar si de Pro-X, Aro Palace Hotel & Spa, Autochelu, MTS Print, Curatatoria.ro, Mipa si Presto.