Vali Porcisteanu si Dan Dobre s-au impus la clasa RC2N in Raliul Bucovinei. A fost al doilea succes la rand in 2022, o serie pe care cei doi doresc sa o continue, pe suprafata preferata, macadamul, la Sibiu.
Dupa succesul din Raliul Argesului, Vali Porcisteanu si Dan Dobre au luat startul si in Raliul Bucovinei, runda cu numarul patru din Campionatul National de Raliuri Betano. O competitie care a propus o distanta totala de 384,70 km, dintre care 122,70 km de probe speciale.
Nu inainte insa ca echipa tehnica sa fie pusa serios la treaba, dupa problemele aparute la Arges. ”A fost un efort extraordinar, pentru care trebuie sa le multumesc baietilor din asistenta. Au muncit mult si s-au mobilizat exemplar in timp util pentru a putea fi la startul cursei si astfel am reusit sa avem la dispozitie o masina competitiva.”
Vineri, in prima zi a raliului, au fost programate 3 probe speciale pe TransRarau, in urcare, pe Pojorata, si o superspeciala in centrul orasului Campulung Moldovenesc, primele doua speciale desfasurandu-se pe ploaie. Dupa o prima proba in care au obtinut al treilea timp, Vali Porcisteanu si Dan Dobre au intrat in ritm si au preluat conducerea pe care aveau sa o pastreze pana la capatul unei prime zile in care au avut un procentaj de 75% in ceea ce priveste specialele castigate.
”Suntem in grafic. Ne simtim bine, crestem din punctul de vedere al ritmului si ne bucuram de fiecare kilometru parcurs”, spunea, la finalul unei zile pe care o incheiau si in Top 10 la general, Vali. In timp ce Dan Dobre, il completa: ”A fost doar incalzirea. Urmeaza o noua zi, cu sapte probe cronometrate, si trebuie sa ramanem la fel de concentrati”.
Lucru pe care l-au realizat, dupa o zi lunga, inceputa dis de dimineata. De la ora 9.00, echipajele au parcurs de doua ori Proba Sadova, apoi s-au indreptat, pe speciala Vatra Moldovitei, catre Sucevita. In imediata vecinatate a renumitei manastiri a fost regruparea, dupa care concurentii au parcurs cele doua sectiuni in sens invers, spre Sadova. Cea din urma a fost parcursa de 3 ori, ultima trecere fiind si Power Stage.
Patru probe castigate, alte doua incheiate pe locul secund si una pe locul trei, au facut ca la final Vali si Dan sa incheie disputa la RC2N pe acelasi loc intai pe care-l ocupasera si la Raliul Argesului. La 26,3 secunde de Cristian Timisica, un pilot care a debutat in campionatul de raliuri sub indrumarea lui Vali, si care a fost secondat, la aceasta cursa, de Traian-Codrut Arsenescu. In clasamentul general absolut, Vali Porcisteanu si Dan Dobre s-au clasat pe locul 7.
“A fost o lupta intensa pe fiecare proba astfel ca, pot spune, am fost de doua ori fericit. Pentru ca dincolo de victoria obtinuta si de ritmul in crestere, m-a bucurat sa fiu presat de un pilot rapid alaturi de care am fost inca de la primele sale aparitii in campionat”, a spus Vali Porcisteanu.
Urmeaza acum Raliul Sibiului, competitie care se va desfasura in perioada 15 – 16 iulie 2022. O intrecere pe macadam. ”Evident, abia astept. Se stie ca este suprafata noastra preferata. Iar Sibiul, cu Santa, inclusiv pe noapte, reprezinta o competitie care imi este la inima. Este locul in care am obtnut un premiu special si unic pentru pilotii din Romania, “Colin McRae Flat Out Trophy”, cu ocazia etapei de ERC din 2013, dar, mai mult decat atat, reprezinta, intre competitiile pe macadam, competitia regina in calendarul intern”, a incheiat Vali.





