Un nou debut la Raliul Argesului: Sabina Ghiormescu a intrat oficial in Campionatul National de Raliuri

In perioada 9 – 11 mai a avut loc Raliul Argesului CATENA – Powered by Citroen 2024, iar printre cele 66 de echipaje aliniate la start s-a aflat si echipa debutanta formata din Sabina Ghiormescu (pilot) si George Marcu (copilot). 

 

Un debut cu entuziasm

 

Printre echipele bine pregatite, s-a remarcat si echipa formata din Sabina Ghiormescu si George Marcu. Sabina a debutat in competitiile sportive in 2021 la Women Rally, iar in 2022 a devenit campioana nationala absoluta. Pregatirea Sabinei a continuat in 2023 cu participarea la cateva etape ale Campionatului Regional de Viteza in Coasta, iar anul 2024 a inceput cu un podium la prima etapa de Time Attack.

 

“Am fost foarte emotionata si nu stiam exact la ce sa ma astept. Totul a fost nou pentru mine, masina de concurs, ritmul de concurs, copilotul. La Raliul Argesului a fost pentru prima oara cand m-am urcat intr-o masina de raliu pe care am pilotat-o in regim de concurs. Prima zi a decurs neasteptat de bine. M-am adaptat rapid la masina, ritmul de concurs si dictare. Prima coborare de 14,5km pe Transfagarasan ne-a adus un timp foarte bun si un loc 3 in clasamentul debutantilor. A urmat cea mai lunga proba a zilei, Barajul Vidraru de 24,5 km in care am mentinut acelasi ritm foarte bun. Cu un boost de incredere am trecut cu bine si peste cea mai tehnica proba a raliului, Godeni. Astfel am incheiat ziua pe locul 3 la debutanti si locul 4 in cadrul Cupei Suzuki.” a declarat Sabina Ghiormescu, pilot 

 

“Am inceput ziua doi cu mai multa incredere, dar din pacate pe PS7 – Piscul Negru am avut parte de o iesire in decor in care masina a fost avariata si s-au pierdut minute bune. Ii multumesc copilotului meu George Marcu pentru perseverenta pe care a avut-o, astfel am reusit sa repunem masina pe drum, sa terminam proba speciala. Ca apoi in parcul service mecanicii Budai Rally Team sa facă reparatiile necesare pentru a continua ultimele 2 coborari. 

Multumesc partenerilor fara de care nu ar fi fost posibil startul: Catena, Meda, Beciul Domnesc, Full Color Premium Business Solutions, Srlrapid.ro. Multumesc si tuturor celor care ne-au sustinut, a contat pentru noi, si promitem participari cu la fel de mult entuziasm si rezultate mai bune”. A declarat Sabina Ghiormescu, pilot. 

 

Raliul Argesului CATENA – Powered by Citroen este un eveniment organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, sustinut de Consiliul Judetean Arges, Primaria si Consiliul Local al Municipiului Pitesti si CATENA, cel mai mare lant de farmacii din Romania, detinut de

grupul Fildas.

Recomandari pentru tine!