Dan Girtofan/Mihaita Lazarescu lideri dupa prima zi de la Raliul Moldovei Bacau 2020

Prima zi din cadrul Raliului Moldovei Bacau 2020 a avut programata un numar de 6 probe speciale cu o distanta totala de 42,80 km, impartite in doua bucle. Doua probe speciale din totalul de 6 care s-au desfasurat sambata au fost adjudecate de Giri, acesta reusitd sa aiba un avans dupa prima zi de 00:56,0 sec. in fata lui Adrian Raspopa.

In prima proba speciala, Raspopa reuseste sa isi adjudece victoria in fata lui Giri, insa ghinionul l-a lovit pe PS2 Moinesti 1 in lungime de 8 km. Pilotul-organizator a lovit modelul Skoda Fabia R5 de un cap de pod, fapt care l-a costat timp considerabil pe PS 2, la fel si pe PS 3, astfel dupa prima bucla acesta se regasea pe pozitia a 8-a la general.

Dupa primele 3 probe ale primei zile, Giri conducea raliul, cu un avans de 00:29,4 sec. in fata lui Catalin Grigoriu ( Ford Fiesta R5 ), iar pe pozitia a treia se regasea o masina de clasa 11, pilotata de Calin Bucur.

Credit Foto: Flaviu Croitoriu / rally art.ro
Adrian Raspopa reloaded pe bucla a doua a primei zile.

Adrian a reusit sa rezolve problemele aparute la servo-directia Skodei Fabia R5 in parcul de service, probleme aparute dupa incidentul de pe PS2. Cursa spre recuperarea timpului pierdut a inceput pe PS4, Bacauanul a reusit sa isi adjudece toate probele din bucla secunda, astfel a reusit sa castige 4 din cele 6 probe ale zilei, iar la final se regaseste pe locul secund, la +00:56,0 sec. in spatele lui Dan Girtofan.

Pozitia a treia la general este ocupata de familia Nastase ( Bogdan si Delia ) la bordul unui Mitsubishi Lancer Evo 9 de clasa 11, acestia fiind la +01:52,6 sec. in spatele liderului provizoriu.

In cadrul Cupei Dacia, zarurile au fost deja aruncate, iar Raul Badiu este noul campion al cupei monomarca dupa ce contracandidatul sau la titlu a fost nevoit sa abandoneze dupa ce motorul Daciei Sandero a spus pas pe PS6.

Alexandru Ardelean conduce la Swift Cup, fiind urmat de Bogdan Talasman cu un ecart de + 00:11,2 sec. Pe pozitia a treia se regaseste Danut Budai dupa prima zi, insa lupta pentru ierarhia finala in cadrul cupei se va desfasura Duminica. 

Clasament provizoriu Raliul Moldovei Bacau 2020 – dupa ziua 1

Ziua secunda are programate inca 6 probe speciale in lungime totala de 59,25 km. iar duelurile pentru titlurile claselor se vor definitiva la sfarsitul zilei, atunci cand echipajele vor termina acest raliu.

Recomandari pentru tine!