Pregatirile pentru Raliul Sibiului 2021 in linie dreapta
Pregatirile pentru Raliul Sibiului 2021 au intrat in linie dreapta
Cei mai buni piloti din tara sunt asteptati, intre 29 si 31 iulie, la Sibiu pentru o noua etapa a Campionatului National de Raliuri 2021, iar la Start sunt asteptate si echipaje internationale! Dupa ce in urma cu un an, Sibiu Racing Team a reusit sa reinvie legenda pe macadam, anul acesta, organizatorii Raliului Sibiului pregatesc o noua editie de colectie, presarata cu mult spectacol, pe probele senzationale de macadam pregatite pentru competitori! Inscrierile pentru etapa a VII-a a Campionatului National de Raliuri Betano si Campionatului National Rally 2 au inceput deja, la start fiind asteptate peste 70 de echipaje!
Pregatirile pentru cel mai asteptat eveniment automobilistic al anului, Raliul Sibiului 2021, au intrat in linie dreapta. Inscrierile au inceput deja, iar echipajele care doresc sa participe la etapa de campionat de la Sibiu pot consulta deja documentele oficiale. Potrivit acestora, competitia va avea o lungime totala de peste 400 de kilometri, dintre care 112,62 km reprezinta distanta celor 8 probe speciale. Pilotii vor avea de strabatut probe extraordinare, pe macadam, in peisaje naturale de poveste.
Startul festiv al Raliului Sibiului 2021 este programat pentru joi, 29 iulie, si va fi precedat de o parada senzationala pe Pietonala Nicolae Balcescu- str. Tribunei- Str. Mitropoliei- Piata Mica, echipajele urmand sa tureze motoarele pentru Startul Festiv in Piata Mare a Sibiului-inima urbei de pe Cibin.
βVrem sa multumim autoritatilor sibiene pentru ca, dupa o prima editie de succes a Raliului Sibiului, organizata de Sibiu Racing Team, anul trecut, continua sa ne fie alaturi si in 2021. Suntem fericiti ca, fata de 2020, ne vom putea bucura de spectatori si sunt convins sa ne vor fi alaturi, pe marginea probelor speciale de macadam. Tocmai de aceea am facut demersuri din timp pentru ca Startul Festiv si toata βforfotaβ pe care o pregatim, sa inceapa din inima Sibiului, Piata Mare. Vom avea aceasta parada a echipajelor pe pietonala Nicolae Balcescu si sunt sigur ca va strange mii de oameni alaturi de noi, in 29 iulieβ, a spus Horatiu Baltador, presedintele Sibiu Racing Team- organizator al Raliului Sibiului 2021.
Testele oficiale pentru echipajele participante la Raliul Sibiului 2021 vor avea loc vineri dimineata, de la ora 08:30, in Dealul Gusteritei, urmand ca primele doua probe speciale cronometrate- Cheile Cibinului Sparco, sa fie programate la ora 16:18, respectiv 18:51, pe o portiune de aproape 12 kilometri, fiecare. Tot vineri este programata proba regina a Raliului Sibiului, indragita Santa- Scoala de Soferi Elit, pe noapte, pe o portiune de 5 kilometri, proba care va face deliciul publicului impatimit al motorsportului si nu numai.
Ziua a doua a Raliului debuteaza cu proba speciala Rasinari Bucur Tuning, cu startul la ora 10:48, pe o portiune de peste 24 de kilometri intr-un peisaj fantastic si continua cu Santa- Scoala de Soferi Elit pe alti 15,8 km de macadam. Echipajele vor continua parcursul cronometrat cu cate o noua trecere pe proba speciala Rasinari Bucur Tuning si Santa- Scoala de Soferi Elit, urmand ca Raliul Sibiului 2021 sa se incheie cu ultima proba speciala Circuitul Paralel- Schade Berater, pe o portiune de 3,8km cronometrati.
βMa bucur ca, fata de anul trecut, in 2021 ne vom putea baza pe aportul publicului la Raliul Sibiului si sunt convins ca absolut toti sportivii abia asteapta etapa de la sfarsitul lunii. Ca in fiecare an, organizarea unui eveniment de o asemenea amploare reprezinta o adevarata provocare pentru noi. Anul acesta am incercat sa crestem numarul kilometrilor de probe speciale, fata de anul trecut, si muncim din greu, alaturi de autoritati, sa avem parte de cele mai bune conditii de macadam, la finalul lunii. Sunt convins ca va fi o noua etapa de colectie si sper ca echipajele si spectatorii sa poata sa se bucure pe deplin, de frumusetea acestei etape senzationaleβ, a spus Marius Trif, director organizatoric al Raliul Sibiului 2021.
Etapa a VII-a a Campionatului National de Raliuri Betano este un eveniment organizat de Sibiu Racing Team, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.
Raliul Sibiului 2021 este o actiune cofinantata de Primaria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2021 si de Consiliul Judetean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania. Evenimentul se bucura si de sprijinul Primariei Rasinari, Primariei Gura Raului, Primariei Raul Sadului si Primariei Poplaca.
Masina oficiala a Raliului Sibiului 2021 este oferita de Autoklass Sibiu.
Parteneri: Essam Agency, Scoala de Soferi Elit, Sparco, Bucur Tuning, PrintCenter, Schade Berater, Assault Protect, Gorgandin.
Partener de hidratare: Azuga.
Parteneri media: KissFm, Ora de Sibiu, RallyMax.