Baticonsult Racing si Alex Cascatau erau obligati sa invinga la prima vizita la TT Circuit Assen din acest sezon pentru a se pastra in lupta pentru titlul la categoria CN din GT & Prototype Challenge. Problemele tehnice au stat din nou intre pilotul constantean si un rezultat meritat.
Alex Cascatau si coechipierul sau, luxemburghezul Alain Berg, se aflau pe pozitia a treia in ierarhia competitivei categorii CN din cadrul GT & Prototype Challenge inaintea etapei a patra de la Assen. Prima vizita la „Catedrala” era o sansa pentru cei doi componenti ai Baticonsult Racing sa continue parcursul pozitiv inceput la Zolder unde au obtinut un loc doi in prima cursa.
Antrenamente si calificari
Semne ca un rezultat similar ar fi in carti si la Assen s-au vazut inca din prima sesiune de antrenamente libere in care Cascatau a fost cel mai rapid, la trei zecimi de pilotul de uzina BMW Nicky Catsburg care a pilotat un M6 GT3. Desi olandezul avea de partea sa ABS-ul, foarte important in conditiile ploioase intampinate in prima sesiune de antrenamente, Cascatau a fost la varf cu un 1:50.065. Rivalii Luc de Cock si Tim Joosen de la Deldiche Racing au fost cu peste cinci secunde mai lenti.
A doua sesiune a adus o usoara uscare a traseului localizat la doua ore de capitala Amsterdam, dar echipa tot a avut timp sa pregateasca un set nou de pneuri pentru asfalt ud inainte de calificari. Ulterior, Alex, care a revenit pe traseu pe aceleasi pneuri uzate pe care le folosise si in sesiunea anterioara, a derapat si a iesit intr-o zona de degajare.
Pana ce echipa a primit masina inapoi si a curatat-o de pietrisul strans in diverse locuri, era deja vremea pentru unica sesiune de calificari de 20 minute. Din pacate, programul compact si uscarea circuitului i-au prins pe picior gresit pe cei de la Baticonsult Racing care n-au avut timp sa pregateasca un set de pneuri pentru Cascatau care a rulat in calificari pe un set de penuri pentru asfalt ud.
Locurile 16 si, respectiv, 12 a fost maximul posibil in conditiile in care slick-urile au fost alegerea tuturor celor din fata. Desi urmau doua curse grele, de recuperare, Baticonsult Racing se pregatea de conditii schimbatoare care ar fi putut sa le surada.

Cursele
Prima cursa a confirmat asteptarile echipei, vremea schimbatoare facandu-l pe Alain sa nu opteze pentru slick-uri la start. Alegerea s-a dovedit a fi cea corecta, luxemburghezul urcand cu rapiditate prin plutonul din care s-au mai remarcat doar trei alte echipaje care optasera pentru pneuri facute pentru asfalt ud.
Ascensiunea sa l-a adus pe pozitia a treia chiar inainte de momentul opririi la boxe cand masina cu numarul 614 de concurs a fost preluata de Alex Cascatau. Constanteanul a iesit chiar in spatele lui Tom Boonen, unul dintre rivalii la titlu. Duelul dintre cei doi nu s-a mai produs insa, acceleratia Normei pilotata de Alex blocandu-se la planseu ceea ce l-a trimis pe acesta in pietris in acul de par.
Abandonul a fost cu atat mai frustrant avand in vedere ca echipa nici nu a primit vreun punct, acestea acordandu-se doar masinilor care au completat cel putin 80% din cele 60 de minute de cursa.
Tot Berg a luat startul si in cursa a doua, cea de duminica. Ca si in ziua anterioara, acesta s-a dovedit a fi foarte rapid si a castigat mai multe pozitii in doar cateva tururi pentru a se instala pe pozitia a treia la categoria CN, chiar in fata aceluias Boonen care terminase pe doi in prima cursa in spatele lui Piessens/de Jonghe.
In cele din urma, cursa s-a incheiat prematur pentru Baticonsult. Cu cateva minute inainte de deschiderea ferestrei pentru opriri la boxe, cutia de viteze a inceput sa fie recalcitranta iar Berg a intrat la boxe cu o transmisie care nu mai schimba rapoartele.
Dublul abandon de la Assen i-a scos din lupta pentru titlu pe Cascatau si Berg, cu trei etape inainte de finele sezonului (mai sunt programate inca doua etape la Assen si una la Spa-Francorchamps).
Alex Cascatau: „Faptul ca am fost obligati sa ne retragem din ambele curse de la Assen din cauza problemelor de natura tehnica a fost, fara doar si poate, dureros, caci stiam ca ne trebuie victoria pentru a ramane in carti in campionat. Am avut de partea noastra o masina rapida, iar asta face ca problemele pe care le-am intampinat sa fie cu atat mai frustrant. Se pare ghinionul se tine in continuare dupa noi. Nu stiu inca ce vom decide in urma acestor evenimente, dar este un moment dificil pentru mine in acest punct al carierei. Planurile de dinaintea sezonului erau cu totul altele. Atat la Zolder cat si la Assen am demonstrat ca putem rula in fata plutonului atunci cand materialul de concurs coopereaza.”