Nikolay Gryazin se impune în Letonia, Kajetanowicz devine campion european
În perioada 6-8 octombrie, Letonia a găzduit ultima etapă a Campionatului European de Raliuri. Această etapă era una decisivă pentru desemnarea multor titluri europene, printre care enumerăm: titlul la ERC2, ERC Junior Under 27 și, bineînțeles, campionul european absolut. Echipajele aveau de străbătut 13 probe speciale pe macadam, în plus, vremea a fost ploioasă, astfel făcând dificilă de parcurs suprafața de rulare.
Ziua 1
Prima probă a zilei îi revine rusului cu licență letonă, Nikolay Gryazin. Pe celelalte 2 speciale din prima buclă, Alexey Lukyanuk se impune, dar pe speciala cu numărul 5 rusul întâmpină probleme de natură electrică la Fordul său Fiesta R5. Pe finalul zilei, urmau două superspeciale care au produs câteva evenimente negative pentru anumiți concurenți. Primul incident este cel al rusului Lukyanuk, mașina sa acvaplanează lovind cu partea stângă un copac, fiind nevoit să depună armele. Următorul incident major a fost al pretendentului la titlu, portughezul Bruno Magalhaes, care la fel ca Lukyanuk, acvaplanează, lovind violent un copac, Skoda sa Fabia R5 fiind daună totală, șansele sale la titlu dispărând în momentul accidentului, astfel încât cu o zi înainte de terminarea raliului, titlul îi revine pentru a treia oară consecutiv, polonezului Kajetan Kajetanowicz.
Ziua 2
Primul scratch al zilei a fost obținut de Kalle Rovanpera, repetând figura și pe următoarea specială, iar pe ultima probă, Gryazin a ripostat. Bucla a doua de speciale începe cu o specială anulată, deoarece un elicopter civil a avut un accident, iar Kajetanowicz abandonează deoarece în elicopter se aflau câțiva prietenii de-ai lui. Victoriile pe ultimele două speciale le revin celor doi tineri, Nikolay Gryazin și Kalle Rovanpera.
Nikolay Gryazin reușește să se impună în Letonia la bordul Skodei Fabia R5, fiind prima sa victorie din acest sezon din ERC. Locul 2 la general a fost ocupat de finlandezul cu licență letonă, Kalle Rovanpera(Ford Fiesta R5), care la doar 17 ani obține primul său podium european. Pe poziția a treia a venit polonezul Lukasz Habaj(Ford Fiesta R5). Restul piloților ce au punctat la general au fost următorii: Jose Suarez(Peugeot 208 R5), Albert von Thurn und Taxis(Skoda Fabia R5), Reinis Nitiss(Mitsubishi Lancer Evo 9), Linas Vaskys(Mitsubishi Lancer Evo 9), Tom Kristensson(Opel Adam R2), Tibor Erdi Jr.(Mitsubishi Lancer Evo 10) și Chris Ingram(Opel Adam R2). Podiumul sezonului 2017 din ERC arată astfel: 1.Kajetan Kajetanowicz, 2.Bruno Magalhaes, 3.Bryan Bouffier.
La ERC2 învingător a fost Reinis Nitiss, iar Tibor Erdi Jr. devine campion european la această clasă. În ERC Junior Under 28 s-a impus Nikolay Gryazin, iar la ERC Junior Under 27, britanicul Chris Ingram câștigă și devine campionul acestei categorii, plus el a primit și trofeul ERC Colin Mcrae Flat Out Trophy, dar câștigă și la ERC3. La ERC Ladies Trophy, Tamara Molinaro(Opel Adam R2) se impune.
Cam așa s-a desfășurat acțiunea în Letonia, aici punându-se punct sezonului 2017 din Campionatul European de Raliuri, un sezon absolut nebun, primele 6 raliuri din 2017 fiind câștigate de 6 piloți diferiți, iar acțiunea pe probe fiind palpitantă. Evoluțiile piloților vor putea fi urmărite în continuare pe Eurosport, iar echipa Rpm Racing vă va ține la curent cu tot ce se întamplă în ERC sezonul 2018.
Sursa: RPM Racing Ro , autor: Andrei Mangalia