Dificilă, dar interesantă. Cam așa s-ar putea rezuma ediția 2018 a Raliului Moldovei Bacău pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5). Cei doi brașoveni au terminat pe locul 3 competiția moldavă, la capătul a două zile de concurs foarte solicitante.
„Prima zi a fost una cu probe foarte alunecoase, în care am avut un ritm destul de bun, dar totuși nu a fost chiar ce ne doream. Am fost și un pic precauți. În ziua a doua am găsit un ritm mai ok și mai rapid, dar, din păcate nu am putut să urcăm mai sus de locul 3”, a declarat Dan Gîrtofan.

Vicecampionul de anul trecut a continuat: „A fost un raliu frumos, foarte bine organizat și promovat. M-am bucurat foarte mult că au fost probe transmise live și că și fanii care nu au putut veni în Moldova au avut posibilitatea de a vedea «acțiunea» de pe probele speciale. Cât despre mine și Tudor, locul 3 este tot ce am reușit să realizăm aici. Am avut o evoluție constantă, cu câteva momente mai dificile de-alungul raliului, dar ne bucurăm că am terminat încă o dată între primii trei și că am mai pus ceva puncte la zestrea noastră din clasamentul general. Sperăm ca etapa viitoare, la Harghita, să fim și mai sus”.
Giri a ținut să-i felicite și pe membrii ProRally Team Brașov, care au reușit un loc 3 la echipe, la egalitate de puncte cu Napoca Rally Academy, ocupanta poziției a doua: „O nouă etapă, un nou loc pe podium. Suntem o echipă constantă și care arată de la raliu la raliu din ce în ce mai bine. Și ăsta este meritul tuturor componenților, care trag tare de fiecare dată ca și ei, dar și ProRally Team Brașov să fie în top. Nu pot decât să le mulțumesc pentru evoluția lor și să le spun că sunt mândru că sunt coleg cu ei”.
Pentru Giri și Tudor urmează Raliul Harghitei, runda a 5-a a CNRD 2018, pe asfalt, ce este programată pe 13 și 14 iulie.
Dan și Tudor sunt sprijiniți în 2018 de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto.