Tess Rally 45 Pro-X aliniază la start 59 de echipaje

Ultimul weekend al lunii martie marchează debutul noului sezon al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, prima etapă urmând să se desfăşoare pe asfalt, la Braşov. Dintre cele 59 de echipaje care au confirmat până acum prezenţa la Tess Rally 45 Pro-X, 11 sunt înscrise în noua întrecere Rally 2.

7qnwuOC

Lupta pentru victorie în primul raliu al anului implică maşini de top, şase modele R5 aflându-se pe lista de înscrieri. Campionul Naţional Absolut şi învingătorul de anul trecut de la Braşov, Simone Tempestini vine la Tess Rally 45 Pro-X în rol de favorit. Pilotul Napoca Rally Academy se va afla la volanul unui Ford Fiesta R5 iar în dreapta îl va avea pe noul sau copilot, Marc Banca. Rivalii lui Simone la victorie sunt Gergo Szabo, care a făcut pasul la un Citroen DS3 R5, Dan Girtofan, la prima etapă de asfalt cu nouă Skoda Fabia R5, şi Bogdan Marişca. După cum se ştia deja, Marco Tempestini şi Bogdan Marişca nu vor face sezoane complete în 2016, urmanda să alterneze etapele. Decizia echipei a fost ca Marişca să piloteze la Braşov Ford-ul Fiesta R5, în timp ce Tempesta senior se va afla într-una dintre maşinile de deschidere. Sorin Badea şi Zoltan Juhos vor pilota alte două modele Ford Fiesta R5 însă obiectivul principal al celor doi concurenţi pentru etapa braşoveană îl reprezintă acomodarea cu materialul de concurs.

Clasa 3 se anunţă foarte interesantă, la câştigarea ei urmând să se bată campionul „en titre”, Horaţiu Savu, câştigătorul de anul trecut, Manu Mihalache, şi bineînţeles, Edwin Keleti, cel care a revenit în cadrul clasei 3 în a doua parte a sezonului trecut şi care a câştigat ultimele 3 etape. În cadrul aceleiaşi categorii îi mai găsim pe Florin Tincescu (singurul Subaru între 5 Mitsubishi) şi pe Adrian Grigore. Tot şase piloţi sunt înscrişi şi în clasa 5, cea care cel mai probabil va da şi învingătorul categoriei 2WD. Câştigător al clasei la Tess Rally 44, Adrian Răspopa, are în plan „să recidiveze”. Va trebui să o facă în faţa lui Florin Crişan, care trece de la o maşină integrală la una cu două roţi motrice, Mihai Manole, Costi Stratnic, Adrian Teslovan şi Gabriel Ene (ultimii doi veniţi din Cupa Dacia).

Şi în acest an, cea mai numeroasă prezenţa o găsim în cadrul clasei 9, Cupa Suzuki şi Cupa Dacia „salvând” lista de înscrieri. Din totalul celor 20 de echipaje înscrise în această clasa, 13 vor participa în cadrul Cupei Dacia. Revelaţia Cupei din sezonul trecut, Norbert Maior, va pilota unul din cele 4 modele Sandero, în timp ce în vârful listei de piloţi Logan îi găsim pe Raul Badiu, câştigătorul 2WD din 2015, Bogdan Tălmăşan, câştigător al acestei cupe monomarca în sezonul trecut, Adrian Drăgan şi Viorel Ivan. Printre cei şase piloţi ai Cupei Suzuki se regăsesc Csongor Szabo, Alexandru Ardelean şi Radu Necula. Clasa 11 include 4 maşini spectaculoase ce vor fi pilotate de Romulus Preda, Thomas Abraham, Cornel Gardean şi Răzvan Nechifor. Două echipaje sunt încadrate în cadrul clasei 12 iar patru „istorice” vor încânta ochii spectatorilor (un Renault 5 şi trei Ford Escort).

Rally 2, competiţia lansată in acest an de Federaţia Română de Automobilism Sportiv, poate fi deja considerată un succes. Acest campionat a atras la start 11 echipaje pe 10 modele diferite de maşini. Dintre numele cele mai cunoscute îi amintim pe Gunther Graef (Toyota Celica) şi Alex Lascu (BMW E36 320i).
Raliul Braşovului debutează vineri, 25 martie, cu startul festiv şi prezentarea echipajelor ce va avea loc în Piaţa Sfatului începând cu orele 20:00. Sâmbătă, 26 martie, este programată prima zi de concurs, ce include binecunoscutele probe speciale din jurul Braşovului şi din judeţul învecinat Prahova (Pârâul Rece, Râşnov, Babarunca/Cheia). Finalul zilei de sâmbătă este dat de desfăşurarea superspecialei Braşov Rally Show care va avea loc în centrul oraşului. Dimineaţa zilei de duminică, 27 martie, propune încă două probe speciale, ultima fiind „proba regină” Poiana.

Tess Rally 45 Pro-X este organizat de Auto Blic cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Partener oficial al evenimentului este Pro-X iar parteneri principali sunt Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, şi Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România. Parteneri: Hotel Aro Palace, Comprest Braşov, Silnef Security, Selgros Cash&Carry, Pell Collection. Partener tehnic este Cyclon Braşov.

Tess Rally 45 PRO-X nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Găzduit de Coresi Shopping Resort. Parteneri media: Kiss FM şi autorally.ro.

Program Tess Rally 45 Pro-X:

Vineri 25.03.2016
12:00 – Shakedown Tărlungeni – Budila (DJ103B)
20:00 – Start festiv / prezentarea echipajelor – Piaţa Sfatului Braşov

Sâmbătă 26.03.2016
09:51 – PS1 Pârâul Rece 1
10:20 – PS2 Râşnov 1
12:33 – PS3 Râşnov 2
13:43 – PS4 Babarunca
16:19 – PS5 Cheia
18:25 – PS6 SS Braşov Rally Show

Duminică 27.03.2016
09:11 – PS7 Pârâul Rece
09:54 – PS8 Poiana Braşov (Power Stage)
12:30 – Festivitate de premiere – Coresi Shopping Resort

Subiecte asemanatoare: