Simone Tempestini, Lider Detasat Dupa Ziua Intai A Raliului Moldovei Bacau

Vali Porcisteanu a fost primul lider al Raliului Moldovei Bacau, dupa ce si-a adjudecat speciala de debut a intrecerii, devansandu-i pe Simone Tempestini, campionul en-titre, Bogdan Marisca, liderul la zi al clasamentului general al CNRD, Florinel Tincescu si Dan Girtofan. O proba mai tarziu, Simone a trecut la conducere, iar Girtofan urca pe locul secund, inaintea lui Porcisteanu. Dupa un start cu emotii, masina sa lovind un bolovan, fara insa sa sufere avarii, Tincescu ramanea in contact cu podiumul, fiind la numai 4 secunde de locul 3, in timp ce Marisca ajungea pe pozitia a cincea.

Proba urmatoare, Moinesti 1, avea sa fie anulata din ratiuni de securitate, astfel ca inainte de a reveni in parcul de service concurentii au mai avut de parcurs o singura speciala, prima trecere pe Vermesti. Tempestini s-a impus cu un avans de 1,6 secunde in fata lui Tincescu, in timp ce locurile 3 si 4 le-au revenit lui Bogdan Marisca (+10,1) si Valentin Porcisteanu (+10,6). Dan Girtofan a abandonat dupa ce masina sa a lovit un bolovan, iar Tincescu a profitat de cele 9 secunde castigate in fata lui Porcisteanu, urcand pe locul secund al clasamentului general si pe prima pozitie la Clasa 3, la 24,7 secunde de lider. Porcisteanu era pe 3, la fix 30 de secunde de lider, in timp ce pozitia a patra era ocupata in continuare de Bogdan Marisca (+34,5).

Podiumuri la indigo

A doua bucla a programat patru probe, dupa ce oficialii intrecerii au dat unda verde concurentilor pentru a parcurge si speciala Moinesti. Pe absolut toate aceste sectiuni competitive podiumul a avut configuratia Tempestini-Marisca-Porcisteanu, astfel ca inaintea Superspecialei desfasurate in centrul Bacaului ordinea in clasamentul general era aceiasi, cu Bogdan la 1:08,0 de lider si Porcisteanu aflat la un ecart de 1:16,7 de locul intai.

Aflat pe pozitia secunda dupa PS4, Florinel Tincescu a fost nevoit sa abandoneze pe PS6. Din fericire pentru el, ca si in cazul lui Girtofan, masina nu a suferit avarii majore, astfel ca mecanicii Napoca Rally Academy s-au apucat imediat de treaba pentru a-i permite sa ia startul in ziua secunda.

Adrian Teslovan, liderul intrecerii masinilor cu doua roti motrice a urcat astfel pe locul 4, urmat de Mihai Manole. Adrian Raspopa, pilotul clasat pe prima pozitie a ierarhiei nationale la aceasta categorie a fost nevoit sa abandoneze dupa o prima jumatate de zi marcata de incidente tehnice.

Superspeciala spectacol in centrul orasului

Ziua intai s-a incheiat cu o premiera pentru Raliul Moldovei, Superspeciala gazduita in centrul orasului. Un eveniment care a fost transmis live la nivel national de TVR HD si Dolce Sport si care a atras mii de impatimiti de spectacolul cailor putere. Vali Porcisteanu a fost cel mai rapid pilot pe aceasta proba, urmat, la sase zecimi, de Simone Tempestini, in timp ce locul 3 i-a revenit lui Bogdan Marisca, creditat cu un timp cu 2,6 secunde mai slab decat al castigatorului probei.

Ziua secunda programeaza opt probe speciale. Startul pe prima sectiune competitiva este programat la ora 9:43, in timp ce sosirea din cursa a primului echipaj va avea loc la 17:08.

 

Sursa: raliul-moldovei.ro

Cursa Foto: ABimage.ro

Recomandari pentru tine!