Podium in Raliul Moldovei Bacau pentru Sebastian Barbu si Bogdan Iancu
Cu punctele obtinute in Raliul Moldovei Bacau, etapa a sasea din Campionatul National de Raliuri Betano, Sebastian Barbu si Bogdan Iancu au trecut pe prima pozitie in clasamentul general. Lupta pentru titlu continua in ultimele trei etape de la Iasi (macadam), Cluj (asfalt) si Brasov (macadam).
Sebastian Barbu si Bogdan Iancu si-au atins obiectivul stabilit pentru Raliul Moldovei Bacau, etapa a sasea din Campionatul National de Raliuri Betano, si dupa cele 13 probe speciale pe macadam au terminat pe locul secund.
Cu doua victorii, doua clasari pe podium si un loc patru in acest sezon, Sebastian Barbu si Bogdan Iancu au adunat 187,6 puncte si ocupa prima pozitie in clasamentul general, cu trei etape ramase de disputat in acest sezon.
Dupa numeroasele pene facute in Raliul Sibiului, echipajul sibian a avut o abordare mai prudenta in Raliul Moldovei Bacau si nu si-a asumat riscuri inutile. “Dupa recunoasteri, tinand cont de cat de dur a fost traseul, am decis sa nu riscam nimic si sa incercam sa adunam cat mai multe puncte posibil. A fost un raliu dur si intens pana pe ultima proba, dar cu punctele de aici am trecut pe prima pozitie la general, asa ca obiectivul nostru a fost atins”, a spus Sebastian Barbu.
Cu trei etape inaintea finalului de sezon diferenta intre primii trei din clasamentul general este de doar 23,6 puncte, iar intre primii doi de doar 1,4 puncte. “Cu cat se apropie finalul de sezon, cu atat mai dificila devine lupta pentru titlu, dar in acelasi timp si mai frumoasa. Suntem pregatiti sa dam totul in urmatoarele raliuri si le multumesc tuturor partenerilor nostri pentru sustinere”, a mai adaugat Sebastian Barbu.
Raliul Iasului, etapa a saptea din Campionatul National de Raliuri Betano, se va desfasura in perioada 2 – 3 septembrie, etapa pe macadam avand un coeficient de 1,2.
Echipajul sibian este sustinut in sezonul 2022 de partenerii: ARC Staking Solutions, Gorgandin, EGLO Romania, Yiippi Mango Energy Drink, Foerch Romania, Mindsoft, Geometrica Architects, P1, Naceleup.ro, AutoSole 2.0 SRL si FcCompetition.