Silviu Dumitrescu s-a impus la Trofeul Total – Brasov 2019

A treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop a dat al treilea câștigător diferit. La bordul unui prototip Osella PA21/E2, Silviu Dumitrescu și-a adjudecat Trofeul TOTAL Brașov, reușind un timp excelent în a doua manșă de concurs. Emil Nestor a terminat pe locul doi, la o diferența cumulată de 2,275 secunde în urma lui Dumitrescu, în timp ce ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Lucien Hora.

Desfășurată pe un traseu legendar al automobilismul românesc, drumul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019 a fost una dintre cele mai așteptate runde ale calendarului competițional, atât de către sportivi cât și de către spectatori. Cu parcul de service situat în Livada Poștei din Brașov și startul în centrul orașului istoric, Trofeul TOTAL Brașov a adunat peste 80 de concurenți la start și foarte mulți fani pe marginea traseului. Deși predicțiile arătau posibilitatea apariției ploii, toate mansele s-au desfășurat pe asfalt uscat și în condiții de soare.

Lucien Hora a câștigat în debutul acestui sezon, la Râșnov, iar Emil Nestor a reușit să învingă în etapa secundă de la Cheile Grădiștei. Cei doi s-au duelat și în prima zi a Trofeului TOTAL Brașov, atunci când au fost programate antrenamentele cronometrate, însă concursul de duminică a avut o desfășurare neașteptată. Pilotând o Norma M20 FC, Emil Nestor a obținut cel mai bun timp al primei manse de concurs, fiind mai rapid cu aproape două secunde și jumătate decât Lucien Hora.

Însă, între cei doi s-a interpus Silviu Dumitrescu, mai lent cu o secundă decât Nestor. Dumitrescu a avut o evoluție excelentă pe urcarea finală, parcurgând traseul în 2 minute și 14,251 secunde, cel mai bun timp al întregului weekend. Emil Nestor nu a reușit să își îmbunătățească timpul în manșa a doua de concurs și a fost nevoit să se mulțumească cu al doilea loc în această etapă. Cu monopostul Lola B99/50, Lucien Hora a avut un rezultat mai bun în manșa secundă de concurs, însă timpul pierdut pe prima nu i-au permis să urce mai sus de al treilea loc al clasamentului general.

Seria de probleme tehnice întâmpinate de Bogdan Cuzma în primele etape a continuat și în prima zi a Trofeului TOTAL Brașov. Totuși, Mitsubishi-ul Lancer Evolution al campionului național din 2016 a rezistat în ziua concursului, ducându-l pe Cuzma pe a patra poziție a clasamentului OPEN și oferindu-i victoria categoriei E2/3000.

În ambele clasamente, Bogdan Cuzma a fost urmat de ocupantul podiumului din etapă precedentă, Costi Stratnic (Dacia STCC). Alexandru Pițigoi a venit cu Porsche-ul 911 GT3 pe traseul de pe drumul Poienii, câștigând categoria GT și clasându-se al șaselea „la general”. Acesta a fost urmat de Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000R), Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge Evo) și Elias Răduță (Mercedes Benz 190 Evo 2).

Dani Oțil (Radical SR4) a obținut doar al 15-lea timp în prima manșă de concurs, însă a urcat mult mai bine în manșa a doua, ocupând în final ultima poziție din top 10 OPEN. Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Riccardo Tarabelli (Renault Clio) au dus o luptă frumoasă pentru victoria categoriei mașinilor cu tracțiune față (F2). Cei doi și-au împărțiți victoriile celor două manșe de concurs dar Andrei Șerban s-a clasat la final în față, cu un avans de doar 0,272 secunde. Călin Manițiu (Subaru Impreza N12) a revenit cu victorie în grupa N, devansându-l pe Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo IX). Și la grupa A, un Subaru a învins un Mitsubishi, Istvan Soos fiind mai rapid decât Ciprian Ciobotaru.

Așa cum ne-a obișnuit, Cătălin Ghigea (Alfa Romeo GTV Turbodelta) a fost cel mai rapid concurent al unei mașini istorice, în urma sa venind Adrian Bortica (BMW 1602) și Petru Constantinescu (Opel Kadet). Radu Benea (Peugeot 208) a învins la „debutanți”, categorie care a avut 12 înscriși.

Trofeul TOTAL – Brașov a fost organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fost susținut de TOTAL România în calitate de partener principal.

PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT, COMPREST, OMNIASIG au fost parteneri oficiali ai evenimentului.

Parteneri: TESS Brașov – Dealer VW, ZIZIN – APE MINERALE, HOTEL ARO PALACE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, Crama Girboiu, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

Trofeul TOTAL Brașov a fost susținut de Primăria și Consiliul Local Brașov și a fost sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți Brașov, News BV

Credit foto: Rally Cow

Recomandari pentru tine!