Schimbări la vârful clasamentelor Cupa DACIA după Raliul Harghitei 2018
Mihnea Mureșan/Marcus Andreoiu au fost cei mai rapizi în Cupa DACIA pe asfaltul din Harghita, însă abandonul lui Mitre, un ritm susținut cu “bătrânul” Logan și puțin noroc i-au adus lui Dragoș Popa suficient de multe puncte pentru a prelua conducerea clasamentului general al competiției monomarcă.
Vacanța de vară întâmpină echipajele Cupei DACIA cu două clasamente extrem de interesante, rezultatul muncii din cele 5 etape care s-au disputat până acum în sezonul de raliuri 2018. Cu un ritm de neegalat, juniorul Mihnea Mureșan demonstrează că și-a recăpătat încrederea după începutul de sezon mai puțin norocos, ajungând la finish cu un avans de 6 minute și 22 de secunde față de următorul adversar din competiția monomarcă. În ultimele 3 etape acesta a recuperat un număr semnificativ de puncte în economia clasamentului general provizoriu, având 3 victorii de raliu și tot atâtea power stage-uri câștigate, ceea ce l-a readus în joc pentru titlul Cupei DACIA 2018.
Dragoș Popa/Sorin Colceriu l-au urmat pe locul 2 al podiumului general al raliului, demonstrând încă o dată că este posibilă o evoluție foarte bună cu un material de concurs mai puțin competitiv, atâta timp cât echipajul funcționează impecabil și dau tot ce au mai bun pe probele speciale.
După victoria de la Bacău în clasamentul debutanților, Eugen Caragui/Robert Fus au mai bifat o treaptă în evoluția lor ca echipaj, completând podiumul general al etapei de la Odorheiu Secuiesc. Punctele astfel câștigate le-au adus și conducerea în clasamentul provizoriu al debutanților Cupei DACIA 2018, cu 116 puncte. Pe locul 2 trec Bogdan Gheorghiu/Robert Radu cu 97 de puncte, la o diferență greu de recuperat, dar nu imposibil.
Raliul Perla Harghitei s-a încheiat cu un număr neașteptat de mare de abandonuri, doar 8 din cele 12 echipaje ale Cupei DACIA ajungând în parcul închis la finalul concursului. D. Albuț/C. Bala și B. Gheorghiu/D. Plugaru au fost victimele primei speciale, PS1 Bucin, în timp ce A. Mitre/H. Baltador au forțat pe prima probă a celei de-a doua zile de concurs, PS4 Văleni, ieșind în decor. PS9 a însemnat și abandonul Ramonei Rusu, care în urma unei pene de cauciuc a lovit un cap de pod, avariind mașina suficient încât să nu mai poată continua cursa. Echipajul D. Rusciuga/C. Vârban au revenit anul acesta în competiție cu un ritm competitiv, însă au fost excluși din motiv de neconformitate tehnică, fără să afecteze astfel clasamentele etapei de la Harghita.
La finalul raliului, podiumul debutanților a fost completat de C. Melczer/E. Sipos pe locul II și de S. Procopiu/M. Stanciu pe locul III, aceștia din urmă obținând cel mai bun rezultat de până acum.
De amintit a fost și evoluția echipajului Ovidiu Costea/Robert Maior, care s-au întors pe suprafața lor preferată și au avut și ei un ritm foarte bun la bordul Loganului de concurs. C. Oprea/C. Șocariciu au avut o abordare precaută după răsturnarea de la Bacău, fără să riște și dorindu-și o reacomodare cât mai rapidă cu mașina de concurs.
Astfel, etapa a cincea a Campionatului Național de Raliuri lasă în urmă câteva “victime” și o serie de schimbări în clasamentele Cupei DACIA care vor impune o altă abordare a ultimelor 2 raliuri din acest sezon.
Următoarea etapă a Cupei DACIA 2018 este Raliul Iașului, care se va desfășura pe macadamul de la Iași, în data de 6-8 septembrie. Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro și pe pagina facebook Cupa Dacia.
În 2018 Cupa DACIA este susținută de RCI Leasing, Viarom și Mival Class reparator Renault. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto, Hankook – anvelope de competiții. Partener media este Radio România Actualități, care va relata evoluția echipajelor de-a lungul sezonului, iar după fiecare raliu piloți și copiloți care aleargă românește își vor împărtăși direct din studio experiențele din mașinile de curse.
Clasamentul general Cupa DACIA 2018 înainte de a șasea etapă:
D. Popa/S. Colceriu 121p (locul II general la Raliul Harghitei)
A. Mitre/H. Baltador 114p
M. Mureșan/M. Andreoiu 110p (locul I general la Raliul Harghitei)
E. Caragui/R. Fus 73p (locul III general și locul I debutanți la Raliul Harghitei)
B. Gheorghiu/R. Radu 72p
C. Oprea/D. Hațegan 58p
O. Costea/R. Maior 53p
R. Rusu/S. Crișan 46p
D. Albuț/C. Bala 43p
C. Melczer/E. Sipos 40p (locul II debutanți la Raliul Harghitei)
S. Procopiu/ M. Stanciu 39p (locul III debutanți la Raliul Harghitei)
R. Luca/A. Luca 24p
A. Păun/M. Lăzărescu 14p
D. Zaharia/D. Plugaru 4p
D. Rusciuga/C. Vârban 0p
*Se acordă 4p bonus pentru participare
Foto de Rallyzoom