Lucian Răduț a câștigat Trofeul Teliu 2015

K7uFTlwPână la Trofeul Teliu, cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer EVO VIII) urcase în acest an de trei ori pe a doua treaptă a podiumului. Venit cu gândul de a da totul pentru a obține prima sa victorie din 2015, Răduț a dominat etapa de lângă Brașov fiind cel mai rapid atât în antrenamentele cronometrate de sâmbătă cât și în cele două manșe de concurs de duminică. Pilotul Rally Dream Team a câștigat categoria OPEN și grupa H în fața lui Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO 8.5), reușind să bată recordul turismelor stabilit de Zabi anul trecut. Ultima urcare a concursului a fost făcută de Răduț într-un minut și 41,097 secunde. A treia treaptă a podiumului i-a revenit lui Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), liderul campionatului.

 

Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX) a obținut al patrulea rezultat la OPEN, clasându-se în fața celor doi performeri ai categoriei 2 Roți Motrice, Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Alex Mirea (Honda Civic). După două zile în care cei doi piloți au impresionat prin evoluțiile lor și prin timpii obținuți, duelul s-a decis în favoarea lui Șerban. Podiumul mașinilor cu tracțiune față a fost completat de Bogdan Rusea (Renault Megane).
Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO VIII) s-a impus la grupa N, devansându-i pe Călin Manitiu (Subaru Impreza N12), respectiv Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X). Raul Szene, cel care conducea înainte de această etapă clasamentul grupei N, a lovit un parapet în prima manșă de concurs fiind nevoit să abandoneze.

După ce în prima urcare de concurs a venit doar cu al patrulea timp al grupei, Liviu Savu (Mitsubishi Lancer EVO VIII) a facut o excelentă cursă de recuperare în manșa finală câștigând grupă A. Savu și-a îmbunătățit timpul celei de-a doua urcări de concurs cu peste 5 secunde. Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer EVO IX) a terminat întrecerea pe locul doi la A, în fața lui Adrian Sotingeanu (Subaru Impreza GC8) și a lui Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer EVO IX).  6Wx1dag

 

Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) a reușit să remedieze probleme tehnice care l-au împiedicat să facă prima urcare de concurs, înlocuind schimbătorul de viteze care cedase. Pentru că regulamentul grupei I desemnează câștigătorul în funcție de cel mai bun timp dintre cele două manșe de concurs și nu prin cumularea acestora, Ghigea și-a trecut în cont victoria grupei. Acesta a fost urmat de Dorin Alexandrescu (VW Golf GTI) și de către Lorincz Borbely (BMW 2002 ti). Andrei Dumitrescu, pilotul singurului monopost aflat pe lista de înscrieri, nu a luat startul în niciuna dintre manșele de concurs. Tot la capitolul abandonuri îi amintim și pe Radu Ortelecan (Mitsubishi Lancer EVO VI) și Adrian Bortica (BMW 1602), autorii unor spectaculoase ieșiri în decor în prima zi de concurs.

 

Trofeul Teliu s-a desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fost organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră a județelor Brașov și Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov și al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov. Asistența medicala a fost asigurata de Apel One Med.

Consiliul Local și Primăria Teliu au susținut Trofeul Teliu în calitate de parteneri pricipali. Parteneri ai evenimentului au fost Pro X și ZIZIN.

 

Credit Foto: Bogdan Barabas

 

Recomandari pentru tine!