CNVC si TNMVC se vor desfasura pe parcursul a doua zile, dar avem si alte noutati

Federatia Romana de Automobilism Sportiv (FRAS) anunta actualizari importante ale regulamentelor pentru sezonul competitional 2024, dupa ce Biroul Executiv a aprobat partial, cu anumite modificari, decizia nr. 2 din 14 februarie 2024. Aceste schimbari vizeaza Campionatul National de Viteza in Coasta (CNVC) si Trofeul National Masters de Viteza in Coasta (TNMVC), aducand elemente de noutate si imbunatatiri pentru competitii.

In primul rand, FRAS mentine structura competitionala cu doua zile de concurs pentru fiecare etapa din CNVC si TNMVC. Acest format este apreciat de participanti, dar si de multimea de fani din Romania, acest lucru contribuie la dinamismul si spectaculozitatea etapelor.

Sportivii care doresc sa concureze in ambele campionate vor avea posibilitatea de a solicita licenta de pilot pentru CNVC si TNMVC. Cu toate acestea, in cazul etapelor comune, pilotii vor trebui sa faca o alegere strategica si sa decida in cadrul carui campionat doresc sa puncteze, o decizie care poate influenta rezultatele finale.

In ceea ce priveste clasamentul final anual, in CNVC, se vor lua in considerare cele mai bune 6 rezultate din totalul etapelor disputate, in timp ce pentru TNMVC  vor conta cele mai bune 5 rezultate. Aceasta abordare ofera o marja de eroare pilotilor si incurajeaza performanta constanta pe parcursul intregului sezon.

Mai mult, va fi introdus un clasament OPEN, vizibil pe site-ul oficial FRAS, in care vor fi recunoscuti si premiati distinct primii trei piloti la Gala Campionilor. Un alt aspect este infiintarea Categoriei 3 – Unlimited in cadrul CNVC si TNMVC. Aceasta categorie este destinata special masinilor care nu se incadreaza in Categoria 1 sau Categoria 2, precum masinile electrice, hibride, cu propulsie pe baza de hidrogen, autoturisme de serie foarte mica sau construite special pentru competitii. Aceasta deschide calea pentru o diversitate mai mare de tehnologii si concepte auto pe traseele de viteza in coasta.

FRAS subliniaza angajamentul sau de a actualiza in cel mai scurt timp posibil modificarile din regulamentele CNVC si TNMVC pe site-ul oficial pentrus sezonul competitional 2024.

HOTARAREA nr. 2 / 20 februarie 2024

Sursa foto: Dan Cristian Griga

Recomandari pentru tine!