Echipajul format din Niculae Sorodoc si Jancsi si-a anuntat oficial revenirea pe probele speciale, aducand un plus de interes in parcul de service inaintea debutului de sezon. Echipa MaNS Motorsport a confirmat achizitia unui nou material de concurs, facand trecerea catre un model de uzina Peugeot 208 Rally4, masina cu care cei doi sportivi vor ataca noul an competitional.
Decizia de a face pasul catre un automobil cu specificatii Rally4 a venit ca o evolutie fireasca, in urma ritmului excelent si a evolutiilor solide demonstrate de Niculae Sorodoc pe parcursul sezonului 2025. Dupa o serie de consultari interne in cadrul echipei, alegerea noului material tehnic a fost una extrem de clara. Modelul Peugeot 208 Rally4 a fost selectat datorita pedigree-ului sau incontestabil, fiind recunoscut drept masina care a dominat autoritar in ultimii ani, si continua sa o faca, in Campionatul European de Raliuri pentru Juniori, precum si in ierarhiile dedicate claselor cu doua roti motrice.
Debutul oficial al lui Nicu si Jancsi la bordul noului „leu” francez va avea loc chiar la sfarsitul acestei saptamani, odata cu startul in prima etapa a anului, Raliul Maramuresului. Competitia va reprezenta primul test contra cronometru pentru echipaj in aceasta noua configuratie tehnica. Pe langa confirmarea noii masini, reprezentantii MaNS Motorsport au lasat sa se inteleaga ca pastreaza un as in maneca, anuntand ca pregatesc inca o surpriza majora in perioada urmatoare.



