70 de echipaje se intrec in acest an la Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA

Marian

• Ultima etapa de asfalt din acest sezon – Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA – aliniaza la startul probelor din Apuseni un numar de 62 de echipaje autohtone, 3 echipaje de la sud de Dunare [Bulgaria], 2 perechi din Ungaria respectiv cate un echipaj din Franta, Italia si Slovacia

• Editia din acest an a etapei clujene va fi una incarcata de surprize spectaculoase, una dintre acestea fiind revenirea la start a echipajului legendar Dorin „DoDo” Toma impreuna cu Dacian Banca, cei doi urmand sa alerge ca deschizatori cu un superb Ford RS Sierra Cosworth 

 

Simone Tempestini (Porsche 997 RGT) porneste din postura de aparator al titlului absolut pe asfalt obtinut in urma cu un sezon. Mai mult, acesta poate prelua conducerea provizorie a clasamentului general in cazul unei victorii, insa orice eroare sau problema tehnica ii poate lasa cale libera liderului actual, Andrei Girtofan (Skoda Fabia R5), sa-si ia avans in fruntea ierarhiei absolute. De asemenea, o prima-victorie din partea brasoveanului i-ar putea aduce al doilea titlu de campion pe asfalt – dupa cel obtinut in 2022. Totusi, nu trebuie uitat nici bulgarul Martin Surilov (Citroen C3 Rally), care in pofida greselii din etapa precedenta, inca spera sa bifeze primul titlu major din afara tarii sale. Desigur, nu-l putem omite din lupta probelor clujene nici pe dublul campion absolut de raliuri Bogdan Marisca (Skoda Fabia R5), clujeanul ce in 2021 devenea primul campion pe asfalt.

 

Vezi aici si restul modelelor de TOP inscrise

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA aduce – in premiera pentru acest sezon – cea mai disputata lupta in cadrul Grupei N – cu nu mai putin de 5 masini anuntate la start. Vali Porcisteanu cu al sau Lancer Evo IX porneste ca prim-favorit la victorie, avand de dat o lupta intensa atat cu Bogdan Talasman, ce aduce la start singurul model Lancer Evo X, cat si cu Elisei Groza – care va pilota un alt model Lancer Evo IX. De cealalta parte, toate cele 3 modele Ford Fiesta Rally3 din tara noastra vor concura la sfarsitul saptamanii pe probele din Muntii Apuseni, la comenzile acestora urmand sa se afle campionul in exercitiu al Junior ERC – Norbert Maior, sibianul Victor Dimitriu si clujeanul la origini – Emil Vincze.

 

 

• 27 de echipaje se intrec in clasamentul masinilor cu tractiune fata

 

Este greu de prezis cine porneste cu prima sansa la victoria absoluta a masinilor ce sunt puse in miscare doar de rotile de pe puntea fata. Si asta pentru ca la start ii vom avea atat pe liderul provizoriu Sebastian Scirlet (Peugeot 208 Rally4), cat si pe hunedoreanul Danut Budai (Citroen DS3 R3T). In lupta pentru suprematie revine atat italianul Tommaso Sandrin (Peugeot 208 R2) cat si francezul Eliott Delecour – care desi piloteaza o masina de specificatie inferioara (Renault Clio Rally5) celor pilotate de cei anterior amintiti, este capabil de locuri fruntase. Dupa un sezon complet la comenzile unui model de grupa N, clujeanul Vlad Cosma revine la volanul unui Peugeot 208 R2 si nu oricum, ci alaturi de Carmen Poenaru care l-a secondat in sezonul 2022. O alta revenire dupa o scurta pauza este cea a lui Mihai Dumitrescu, care aduce la start un model nou-nout Opel Corsa Rally4, masina identica cu cea pilotata de ieseanul Andrei Gheorghiu.

 

Consulta aici lista completa a modelelor cu tractiune fata

 

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA va insemna si batalia decisiva pe asfalt a cupelor mono marca. Inaintea ultimei etape pe aceasta suprafata, sotii Emanuel si Denisa Resiga sunt liderii Swift Cup, insa pot fi detronati cu usurinta de fratii clujeni Mihnea cu Natalie Hanea – in cazul unei victorii pe teren propriu. Absenta lui Eliott Delecour din etapa anterioara i-a permis lui Samuil Mircea sa preia conducerea provizorie a Clio Rally5 Challenge, insa tanarul francez – fiul fostului vicecampion mondial Francois Delecour – poate reveni in fruntea ierarhiei cu o victorie clujeana. La fel de disputata precum prima cupa mono marca amintita este cea a modelelor 208 R2 (Cup), acolo unde odata cu revenirea la start a juniorului Sandrin, se deschide o tripla infruntare intre acesta, liderul provizoriu Vasile Ile si clujeanul Marius Sincraianu. La sezonul in care isi sarbatoreste „majoratul”, Cupa Dacia este cea mai „saraca” in numarul participantilor, aducand la startul etapei clujene doar doua echipaje.

 

Vezi cele 18 echipaje ce alearga in cupele mono marca

 

Lista de inscrieri pentru editia din acest an a etapei clujene cuprinde si 11 echipaje in cadrul Campionatului National de Raliuri pentru Vehicule Istorice, printre participanti regasindu-se atat sportivii din TOP3-ul absolut: Botond Balazs – lider, clujeanul Lorincz Borbely – ocupantul pozitie secunde, respectiv Andrei Agapian. Totodata, pe lista il gasim si pe Gunther Graef, care revine la start dupa mai bine de 3 ani de absenta, insa nu orisicum, ci alaturi de fiica sa Karina. Echipajele Trofeului Rally Start completeaza lista de inscrieri a Raliului Clujului Star Lubricants powered by PMA, prim-favoriti pentru victoria absoluta fiind sotii clujeni Flavius cu Andreea Stanciu.

 

Lista de inscrieri poate fi consultata integral aici

 

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA este un eveniment organizat de Asociatia Club Sportiv „Savu Racing”, fiind o actiune cofinantata de Primaria Municipiului Cluj-Napoca si Consiliul Judetean Cluj. Evenimentul se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Parteneri principali: Star Lubricants – distribuitor autorizat al produselor Mobil1 in Romania, PMA Invest, Logitrust, Varta Automotive Romania, CREIC – Centrul Regional de Excelenta pentru Inovatii Creative, Inter Cars Romania, Gerovital – Doctor in frumusete, CELOT – Logistics & Transport, VIVO! Cluj-Napoca

 

Partener de mobilitate: Toyota Cluj – prin Profi Auto, dealer Toyota si service autorizat Toyota & Lexus

 

Parteneri strategici: CERT Transilvania, SAFETYCAR.ro, TH Trucks, A24 Assistance, Cluj Arena, Office Park

 

Parteneri: Herbalife, Bistro Engels, Coca Cola Romania, Cricova

 

Parteneri media: Prima Sport, livestream.ro, ViaCluj.TV, Radio Romania Cluj, Faclia de Cluj, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, fanrally.ro, GP24.ro, Ziarul News, 24auto.ro

 

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA se desfasoara in conformitate cu avizele emise de autoritatile locale, fiind un eveniment sprijinit de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Avram Iancu” Cluj, Inspectoratul de Politie Judetean Cluj – Serviciul Rutier, Inspectoratul de Jandarmi Judetean „Vaida Voevod” Cluj, Serviciul Judetean de Ambulanta Cluj si Serviciul Public Judetean Salvamont – Salvaspeo Cluj.