WRC Insulele Canare: Ogier lider, Solberg la 3,8 secunde in spate liderului

Raliul Islas Canarias se anunta a fi o lupta tensionata pentru victorie in ultima zi, dupa ce Sebastien Ogier a incheiat sambata cu un avans fragil in fata coechipierului sau de la Toyota, Oliver Solberg. Desi Ogier incepuse ziua cu o marja de 8,9 secunde, aceasta s-a redus constant pe parcursul celor doua bucle de probe speciale.

Ad image

Ploaia aparuta in timpul diminetii a afectat aderenta pe asfalt, permitandu-i lui Solberg sa se apropie la doar 5,3 secunde pana la parcul de service de la pranz. Odata cu oprirea precipitatiilor dupa-amiaza, lupta in trei intre Ogier, Solberg si Elfyn Evans s-a intensificat. In Proba Speciala 11, Evans a reusit cel mai bun timp, in timp ce Solberg a pus presiune constanta, recuperand teren in fata liderului francez.

Urmareste-ne si pe social media

Echilibrul a fost cuvantul de ordine in Proba Speciala 12 (Arucas – Firgas – Teror), unde Ogier si Solberg au stabilit timpi identici pe cei 13,74 km, fiind despartiti de Evans de doar doua zecimi de secunda. Totusi, lovitura serii a venit in ultima proba a zilei, pe o lungime de 28,9 km, unde Solberg a fost mai rapid decat Ogier cu 1,4 secunde, stabilind astfel o diferenta minima inaintea celor patru probe decisive de duminica.

„Sunt nerabdator pentru ziua de maine. In sfarsit, niste probe speciale noi, care vor fi distractive de condus. Daca nu va plac astfel de lupte, mai bine stati acasa”, a declarat Ogier la finalul zilei. Solberg a completat, subliniind ca presiunea va ramane la cote maxime: „Am fost acolo toata ziua sa punem presiune pe el. Mai avem patru etape lungi de parcurs – totul este posibil”.

Elfyn Evans ocupa pozitia a treia, la 21,9 secunde de lider, fiind incetinit pe final de o pana la una dintre anvelopele dure, care l-a obligat sa foloseasca un pneu de compozitie moale pe asfalt uscat. In spatele podiumului Toyota, lupta pentru locul patru se da intre Sami Pajari si Takamoto Katsuta, finlandezul reusind sa creeze un ecart de 10,4 secunde fata de liderul campionatului.

Pentru tabara Hyundai, ziua de sambata a confirmat dificultatea de a tine pasul cu rivalii de la Toyota. Adrien Fourmaux este cel mai bine plasat pilot i20 N, pe locul sase general, la aproape doua minute de lider. Dani Sordo si Thierry Neuville ocupa locurile sapte, respectiv opt, ambii recunoscand ca masinile lor par mai lente decat in sezonul precedent pe acest tip de suprafata.

In clasamentul WRC2, Yohan Rossel continua sa domine la bordul modelului Lancia, avand un avans de 27,5 secunde fata de Alejandro Cachon si ocupand locul 10 in ierarhia generala. Duminica urmeaza ultimele patru probe speciale care vor decide castigatorul acestei etape spectaculoase din Insulele Canare.

Timpi si clasamente provizorii – ewrc-results.com

 

Total Views: 144