Women Rally revine la Cluj cu peste 100 de participante

La un an de la editia pilot, Women Rally revine weekendul acesta in Cluj-Napoca, unde asteapta la start peste 70 de masini si peste 100 de participante. Devenit anul acesta Campionat National sub egida FRAS, Women Rally este deja un reper in motorsportul autohton, fiind cea mai importanta competitie de amatori dedicata doamnelor si domnisoarelor pasionate de condus.

Etapa de la Cluj-Napoca incepe vineri seara, pe 13 septembrie, cu briefingul cu concurentele, care va avea loc de la ora 19:00 in sala de conferinte de la Cluj Arena. Startul festiv deschide ziua concursului, sambata pe 14 septembrie, unde participantele vor putea fi urmarite prin poarta de start de pe esplanada Cluj Arena incepand cu ora 10:30. Acestea se vor muta apoi la VIVO! Cluj-Napoca unde, incepand cu ora 11:30, se vor desfasura cele 2 manse de concurs. Cele mai rapide concurente vor fi premiate la dineul oficial, gazduit de RMB Inter Auto Mercedes-Benz de la ora 19:00. Evenimentul se incheie duminica, pe 15 septembrie, cand participantele si invitatii lor sunt asteptati la o vizita special organizata la Salina Turda si la Crama La Salina.

Pe langa bine cunoscutul format de 3 zile care a atras nenumarate complimente din partea concurentelor, organizatorii au pregatit pentru etapa de la Cluj o serie de surprize. Datorita numarului mare de inscrieri, traseul de concurs organizat in parcarea VIVO! Cluj-Napoca propune de aceasta data un circuit perfect simetric care va permite startul simultan a doua masini. Si cei mici vor putea intra in atmosfera competitiei, in cadrul sesiunilor de karting pregatite de organizatori vineri, pe 13 septembrie, la Kids Karting Experience.

Printre invitatii speciali ai acestei editii se numara femei implicate in motorsportul national la cel mai inalt nivel, care vor sta la dispozitia concurentelor pentru a impartasi mai multe despre urmatorii pasi in motorsport. Mirela Bucovicean, presedinta Comisiei pentru Femei FRAS, va participa cu una dintre masinile ei de concurs; tot cu o masina de raliu va fi prezenta Cristiana Oprea, care va pilota o Dacia Sandero cu care a concurat in Campionatul National de Raliuri. Lista este completata de copilotul Alina Bianca Pop, care are numeroase participari atat in Campionatul National de Raliuri, cat si in cel European.

Fondatoarea si organizatoarea Women Rally, Laura Savu, vorbeste cu entuziasm despre numarul mare de concurente inscrise si motivul pentru care acestea abia asteapta etapa din weekend: “Concurentele care au mai participat la editiile anterioare asteapta, din marturisirile lor, cu nerabdare, sa se bucure de acea atmosfera unica si prietenoasa din cadrul evenimentului si totodata revederea cu celelalte participante.

Atat ele cat si cele care participa pentru prima data, impinse de curiozitatea de a lua parte la o astfel de competitie, si-au propus sa calce pedala de acceleratie cat mai tare, intr-un cadru organizat, pentru a-si testa astfel limitele si pentru a ocupa un loc cat mai sus in clasament.”

Women Rally este un concept unic in Romania, care imbina viteza si adrenalina cu notiuni de conducere defensiva si momente de relaxare intre prietene. La un an de la infiintare, tot mai multi parteneri isi manifesta interesul pentru acest Campionat, lucru care face posibila continuarea misiunii caritabile a evenimentelor. Etapa Women Rally de la Cluj sustine Asociata Little People si organizarea Galei de Craciun Temerarii.

Noutatile din Campionatul National Women Rally pot fi urmarite pe site-ul oficial www.womenrally.ro, pe instagram @womenrally.ro si pe pagina de facebook.

Etapa a 3-a a Campionatului National Women Rally, Cluj-Napoca, 13-15 septembrie 2019, este organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si Automobil Clubului Roman, cu sprijinul Primariei, al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judetean Cluj si al Cluj Arena.

Evenimentul este sustinut de catre: RMB Inter Auto Mercedes-Benz, Banca Transilvania, ECCO Shoes, Pandora, Gerovital, Catena – Farmacia Inimii, Rottaprint, Vittel, Warsteiner, Bonilash, Golden Tulip – Ana Dome Hotel, Corcova, PMA si VIVO! Cluj-Napoca.

Parteneri silver: Lacalut, Corny, Dalmayr, Pralina, Uniqa Asigurari, Alpin 57 Lux, Leul de Aur, Numai Usi, Subway, Mistique Seeds, Unique, Impress, Sigemo, Coca-Cola, Memo 10.

Partener onorific: Rotary Cluj-Napoca Visio.

Parteneri media: Via Cluj TV, KISS FM, Ziarul Faclia, RallyMax, Autostiri, Autorally, Clujul de buzunar.

Recomandari pentru tine!