Trofeul Râşnov deschide sezonul de Viteză în Coastă. 86 de maşini prezente la start

Ediţia 2016 a Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop va debuta, la fel ca în anul precedent, cu Trofeul Râşnov. În weekendul 23-24 aprilie, drumul ce leagă Rasnovul de Poiana Braşov va găzdui una dintre cele mai populare etape ale campionatului, 86 de concurenţi urmând să fie aliniaţi la start.

Trofeul-Rasnov-3-640x428

După ce anul trecut am avut parte de cel mai spectaculos sezon de coastă din ultimii ani, 2016 se anunţă la fel de palpitant. Cei trei actori principali ai stagiunii 2015 vor fi prezenţi la startul Trofeului Râşnov. Campionul en titre Paul Andronic s-a despărţit de maşina cu care a concurat în ultimii şase ani, urmând să piloteze pe Valea Cetăţii un Mitsubishi Lancer EVO VI dezvoltat în atelierele Autotehnica.

Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer EVO VIII), cel care s-a duelat anul trecut cu Andronic până în ultima etapă, îşi doreşte să fie şi în acest an la Râşnov, la fel ca în 2015, cel mai rapid pilot al grupei H. Unul dintre favoriţii spectatorilor, Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO VIII), revine în campionat după ce a ratat finalul sezonului trecut în urma accidentului de la Câmpulung. Oricare dintre cei trei poate să îşi adjudece victoria în Trofeul Râşnov, lunga pauză competiţională dându-le tuturor prilejul să îşi dezvolte materialele de concurs.

Printre piloţii înscrişi la grupa H4, cea mai spectaculoasă categorie a întrecerii, îi mai găsim pe Cornel Gărdean, care vine la Râşnov cu o evoluţie a modelului Subaru Impreza folosit în 2015, Horaţiu Ionescu Cristea, care revine la coastă cu Ferrari 458 Challenge, Bogdan Cuzma, noul proprietar al „rachetei” lui Paul Andronic din anii trecuţi, sau Eduard Cozma, care aduce în premieră un Audi R8 GT. De altfel, cele 4 clase ale grupei H reprezintă peste jumătate din totalul înscrişilor. Toţi cei trei campioni braşoveni ai sezonului trecut vor fi prezenţi la startul Trofeului Râşnov: Alexandru Mitroi, învingătorul grupei N, Bogdan Ungureanu, campionul grupei A şi Andrei Şerban, cel mai bun pilot al unei maşini cu 2 roţi motrice.

Problemele financiare nu îi permit lui Lucien Hora, invingătorul de anul trecut de la Râşnov, să participe şi la aceasă ediţie. Un monopost va fi totuşi prezent la start, Andrei Dumitrescu urmând să piloteze un Tatuus. Campionatul de Viteză în Coastă reprezintă pentru mulţi o poartă spre performanţa în motorsport. Acest lucru se refecta şi în numărul mare de piloţi debutanţi înscrişi la Trofeul Râşnov, şi anume 22.

Una dintre categoriile care atrag cel mai mult privirile spectatorilor este cea a maşinilor istorice. Şase frumoase maşini „retro” vor fi etalate la Râşnov. În fruntea listei îl găsim pe campionul Cătălin Cedric Ghigea, care schimbă Alfa Romeo Alfetta GTV pilotată în 2015 cu un Fiat 124 Abarth. Tot la volanul unui Fiat se va afla şi Costin Ganescu. Marca VW este reprezentată de Dorin Alexandrescu şi Petru Constantin în timp ce Eduard Tontsch, Lorincz Borbely şi Adrian Bortica formează trioul „BMW classic”.

Traseul întrecerii are o lungime de 4 km, diferenţa de altitudine dintre start şi sosire fiind de 257 de metri. Sâmbătă, 23 aprilie, sunt programate 3 runde de recunoaşteri şi trei manşe de antrenamente cronometrate, în urmă cărora se va stabili ordinea de start în concursul de a doua zi. Dimineaţa zilei de duminică, 24 aprilie, include încă două runde de recunoaşteri, urmând ca Trofeul Râşnov să fie decernat în urma celor două manşe de concurs programate să înceapă la 12:45, respectiv, 15:15. În ziua de duminică, circulaţia publică va fi deschisă în intervalul 12:00 – 12:30 pentru a facilita accesul spectatorilor pe traseu pentru manşele de concurs.

Trofeul Râşnov este susţinut de partenerii principali ai evenimentului, Total Lubricants România, Service Auto Serus şi Pro-X. Partenerii evenimentului: Silnef Security, Olmedo, Zizin – Ape Minerale Naturale, Cyclon Motorsport. Consiliul Local şi Primăria Râşnov sunt parteneri oficiali.

Trofeul Râşnov este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Grupării de Jandarmi Mobilă „Burebista” Braşov şi al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Parteneri media: autorally.ro, Kiss FM, Zile şi Nopţi

Credit foto: Bogdan Barabas

Subiecte asemanatoare:

Noutati
Vezi mai multe