Sebastian Barbu si Bogdan Iancu ataca podiumul si la Raliul Moldovei
Sebastian Barbu si Bogdan Iancu vor lua startul in acest weekend la Raliul Moldovei, cea de-a doua etapa pe macdam cu modelul Skoda Fabia R5. In primele doua etape din acest sezon, Sebastian Barbu a adunat 43,4 puncte si ocupa pozitia a patra in ierarhia generala.
Dupa doua etape in care a terminat pe pozitia a patra, Raliul Argesului si Raliul Aradului, echipajul Sebastian Barbu si Bogdan Iancu vor sa se implice din nou in lupta pentru un loc pe podium si in Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul National de Raliuri.
“Au fost doua etape in care am ales gresit pneurile si cred ca acest lucru ne-a costat macar o clasare pe podium. Sper insa ca experienta acumulata in primele doua etape din acest sezon sa ne ajute sa terminam pe podium in Raliul Moldovei” a spus Sebastian Barbu.
Cea de-a noua editie a Raliul Moldovei este programata in zilele de 21 si 22 iunie, pe probele de macadam din jurul orasului Bacau. In total sunt 13 probe speciale cu o lungime de 106,23 km.
“Imi place mult aceasta etapa si sunt optimist ca putem obtine un rezultat bun. Este o lupta stransa in campionat si fiecare punct castigat va fi extrem de important la finalul sezonului. Le multumesc tuturor celor care ne sustin si sunt alaturi de noi si fiecare punct castigat este si pentru ei” a continuat Sebastian Barbu.
Raliul Moldovei beneficiaza si in acest an de un numar mare de ore transmise in direct la TV. In prima zi, TVR Iasi va transmite proba Vermesti, iar Superspeciala de la Onesti urmeaza sa fie difuzata simultan de Telekom Sport si TVR. In ziua a doua transmisiunile TV vor viza proba Racova, care urmeaza sa fie transmisa la ultimele doua treceri, cea din urma fiind avand si rol de Power Stage.
Raliul va incepe de joi seara, la ora 20:30, cu startul festiv in Piata Tricolorului din Bacau, iar vineri si sambata sunt programate cele 13 probe speciale. Vineri, in prima zi a raliului, startul pe prima proba este programat la ora 14:23, iar sambata prima speciala va incepe la 08:48. Sosirea este programata incepand cu ora 17:15 in Bacau.
Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este sustinut in sezonul 2019 de urmatorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning si Kron-Tour Lufthansa City Center.