Raliul Argesului Catena 2020 – documente oficiale

Marian

Raliului Argesului Catena 2020 isi dezvaluie toate detaliile pentru prima etapa din campionat.

Cu doar trei saptamani ramase pana la inceputul sezonului 2020 de raliuri, toate informatiile si detaliile despre Raliul Argesului Catena – Powered by Peugeot sunt publice! De asemenea, inscrierile sunt deja deschise, echipajele fiind asteptate cu entuziasm la evenimentul care reprezinta debutul raliurilor in 2020.

In ciuda perioadei de pandemie, marcata de restrictii, organizatorul ACS DTO Rally are surprize pentru concurenti, iar pregatirile sunt in toi, atat in prezent cat si in saptamanile ramase pana la eveniment. Eforturile echipei organizatorice si ale autoritatilor promit o cursa memorabila, traseul spectaculos fiind unul din ingredientele principale.

Raliul Argesului Catena – Powered by Peugeot se va desfasura in perioada 25-27 iunie, pe sase probe speciale de pe Transfagarasan si din zona municipiului Campulung. Cea mai importanta localitate a judetului Arges, Pitestiul, va fi gazda comandamentului si parcului de service,  amplasate in centrul orasului. Competitia va debuta cu testele oficiale, in timp ce prima sectiune competitiva este programata vineri, la ora 16:30. A doua zi de concurs va purta concurentii pe aproape 80 de kilometri de proba pe Transfagarasan, intre Barajul Vidraru si Cabana Capra.Organizatorii au pregatit noutati si in 2020, prin introducerea in program a unui nou traseu de concurs, in apropiere de Campulung Muscel. In lungime de peste 12 kilometri, proba speciala ”Godeni” va reprezenta o provocare noua pentru echipaje, in timp ce prelungirea specialelor de pe Transfagarasan pana la Cabana Capra vor aduce masinile de curse in golul alpin. Duelurile cu secundele se vor da pe virajele spectaculoase de mai sus de Barajul Vidraru pe toata durata zilei de sambata, atat in urcare, cat si in coborare.

Inscrierile au fost deschise astazi, iar cele mai importante documente sunt disponibile mai jos sau in sectiunea ”Competitori” de pe website. O noutate pentru echipaje o reprezinta verificarile administrative, care vor avea loc exclusiv in mediul online, ultima zi pentru inscrieri fiind vineri, 19 iunie 2020.

Principalele documentele oficiale ale competitiei sunt disponibile pe raliulargesului.ro

Raliul Argesului CATENA – Powered by Peugeot este un eveniment organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, sustinut de Consiliul Judetean Arges, Primaria Municipiului Pitesti si CATENA, cel mai mare lant de farmacii din Romania, detinut de grupul Fildas.

Masina oficiala a Raliului Argesului este oferita de Trust Motors – Importator oficial al marcilor Peugeot, Citroen si DS in Romania.

Parteneri: Total, DTO Rally, Tellur, Hotel & Restaurant Celly.

Parteneri media: KissFM, RallyMax.ro, Autorally.ro.