ProRally Team Brasov, locul 3 la echipe la Raliul Perla Harghitei 2017
Pentru ProRally Team Brașov, Raliul Perla Harghitei 2017 a fost unul cu mai mult ghinion decât noroc. Cele 4 echipaje din cadrul echipei care au luat startul la Harghita, Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Škoda Fabia R5), Andrei Gîrtofan/Doru Vraja (Suzuki Swift Sport), Adrian Grigore/Marcus Andreoiu (Mitsubishi EVO 9) și Cristiana Oprea/Ioana Stan (Dacia Sandero) au luptat cu toată forța pentru a obține rezultate bune, care să mențină ProRally Team lider în clasament, dar, uneori, mai ai nevoie și de noroc. Astfel că, doar Giri și Tudor, dar și fetele, Cristiana și Ioana, au reușit să încheie cursa, ceilalți retrăgându-se din cauza unor probleme tehnice. Team-ul de la poalele Tâmpei a încheiat pe locul 3 etapa de la Odorheiu Secuiesc, cu un total de 39 de puncte, după Napoca Rally Academy și Omega Rally Team.
Liderul grupării brașovene, Dan Gîrtofan, a precizat este mulțumit de evoluția colegilor săi. „Toți componenții echipei care au fost la Harghita au dat tot ce au putut ca să obținem la final un rezultat bun. Și pentru asta le mmulțumesc. Din păcate, câteodată șansa nu este cu tine, astfel că doar două din cele patru echipaje au reușit să și ajungă la final. Chiar și așa, am terminat pe locul 3 la echipe și am luat ceva puncte importante în clasamentul general. Din nefericire, nu sunt de ajuns ca să ne păstrăm șefia în clasament, dar vom lupta în ultimele două etape ca să revenim acolo, în frunte”, a spus Dan Gîrtofan.
Pe lângă Giri și Tudor, și echipajul feminin al ProRally Team, format din Cristiana Oprea și Ioana Stan, a reușit să ajungă cu bine la finalul Raliului Perla Harghitei 2017. Cristiana și Ioana au avut o evoluție sigură, fără riscuri inutile, mai ales în ziua a doua, când vremea schimbătoare a pus multe probleme concurenților. „Evoluția noastră de la Raliul Harghitei nu a fost tocmai ce ne-am dorit, în special în urma ritmului bun pe care l-am avut la Bacău. Din păcate, oboseala din ultima vreme și-a spus cuvântul, iar susținerea proiectului de diplomă la facultate în săptămâna dinaintea raliului mi-a solicitat mai multă energie decât m-aș fi așteptat. Eu și Ioana suntem totuși încântate că am putut și de această dată să creștem ritmul pe fiecare dintre bucle, având timp din ce în ce mai bun pe frumoasele probe de la Harghita. Bineînțeles, am fost foarte bucuroase că am putut aduce puncte echipei și că am reușit și de data asta să urcăm pe podium alături de colegii noștri. Așteptăm cu nerăbdare să revenim pe macadam la Iași, cu forțe proaspete, unde vrem să ne luptăm pentru podiumul debutanților Cupei Dacia”, a povestit Cristiana Oprea.
Nu la fel de norocoși au fost Andrei Gîrtofan și Doru Vraja, care s-au văzut obligați să abandoneze pe penultima probă specială a cursei din cauză că a cedat ambreiajul la Suzuki-ul lor. „După Brașov, raliul de la Harghita mi-a plăcut cel mai mult. A fost o cursă frumoasă, mai puțin anularea primei probe, Bucin, care ar fi putut să facă diferența la toate clasele și cupele din campionat. Tocmai de aceea, lupta pentru victorie a fost una foarte interesantă, inclusiv la Cupa Suzuki, unde și eu și Doru am avut o evoluție bună. Am terminat prima zi pe 2, iar a doua zi eram pe locul 3 la cupă și pe 2 la juniori când, pe penultima probă, Sânpaul 3, ne-a cedat ambreiajul la mașină și nu am mai putut continua. Suntem dezamăgiți că nu am putut să încheiem cursa și să aducem puncte bune pentru echipă. Dar mai sunt două etape unde promitem să recuperăm și să ducem din nou ProRally Team Brașov pe prima poziție la general”, a precizat Andrei Gîrtofan.
Nici pentru Adrian Grigore și Marcus Andreoiu nu a fost o cursă cu noroc. Cei doi au trebuit să se retragă din raliu după prima buclă din ziua a doua din cauza unor probleme cu turbina Mitsubishi-ului lor. „La începutul anului, Raliul Perla Harghitei nu era în planul meu, dar pe ultima sută de metri am reușit să iau startul cu ajutorul partenerilor. Am mers la Harghita cu un copilot nou, doar pentru această cursă, astfel că încă de la recunoașteri am fost foarte concentrați, ca să ne obișnuim unul cu altul. La shakedown au început însă problemele. Mai exact cu un furtun de la turbină, cu radiatorul, dar și cu frânele. Băieții din echipa tehnică au reușit să le repare pe toate și astfel am putut să luăm startul. Îmi pare rău că s-a anulat prima probă. Pentru mine erau kilometri importanți de a acumula experiență și încredere în mașină. Totul a decurs foarte ok în prima zi, am mers bine, chiar și pe superspecială, unde a fost foarte multă lume. Din păcate, problemele la turbină au revenit pe a treia probă din prima buclă de a doua zi, astfel că am hotărât să ne oprim. Ne bucurăm că am reușit să urcăm pe podium alături de colegii de la ProRally Team și sperăm să contribuim și noi la un rezultat mai bun în etapa următoare”, a declarat Adrian Grigore.
În urma rezultatelor de la Harghita, ProRally Team Brașov a pierdut șefia clasamentului general la echipe, fiind devansată de Napoca Rally Academy. Clasamentul arată astfel cu două etapă înainte de finalul sezonului: 1. Napoca Rally Academy 334 puncte, 2. ProRally Team Brașov 294 puncte, 3. DTO Tellur Rally Team 269 puncte, 4. Omega Rally Team 205 puncte.
Următoarea rundă din CNRD 2017 este Raliul Iașului, programat între 8 și 10 septembrie.