Podium pentru Sebastian Barbu si Bogdan Iancu in Raliul Harghitei

Podium pentru Sebastian Barbu si Bogdan Iancu in Raliul Harghitei

In acest weekend, Sebastian Barbu si Bogdan Iancu au luat startul in Raliul Harghitei, etapa a doua din Campionatul National de Raliuri Betano, echipajul sibian reusind sa termine competitia pe locul secund.

Raliul Harghitei, etapa a doua din Campionatul National de Raliuri Betano, a fost primul raliu din competitia interna la care au luat startul Sebastian Barbu si Bogdan Iancu, copilotul sau, in 2022. Echipajul sibian a concurat, pe probele de asfalt, cu un model Skoda Fabia Rally2 si a incheiat raliul pe locul secund in clasamentul general.

Sebastian Barbu si Bogdan Iancu au parcurs primii kilometri cu modelul Skoda Fabia Rally2 in shakedown-ul de vineri dimineata si au terminat sesiunea de teste cu cel de-al doilea timp. Tot vineri, in prima zi a raliului, au fost programate trei probe speciale, iar echipajul sibian a inceput etapa de la Harghita cu cel mai bun timp pe proba Bucin. Pe urmatoarele doua, Liban si super speciala Dietrich Arpad, Sebastian Barbu a terminat cu cel de-al doilea timp, iar la finalul zilei se afla pe pozitia secunda la 1,6 secunde in spatele liderului, Simone Tempestini.

Pe prima bucla de sambata, probele Meresti, Sanpaul si Lueta, lupta pentru prima pozitie a fost in continuare extrem de stransa. Sebastian Barbu si Bogdan Iancu a terminat cu al doilea timp primele doua speciale si s-au impus la prima trecere pe Lueta, diferenta fata de lider fiind de 2,2 secunde.

La a doua trecere, pe aceeasi bucla, echipajul sibian s-a confruntat cu mici probleme tehnice care l-au incetinit tot mai mult. In final, au cedat rulmentii pe fata, iar asta s-a vazut in special pe ultima proba cand Sebastian Barbu a franat in proportie de 80% doar cu frana de mana. Chiar daca a pierdut aici aproape 50 de secunde, echipajul sibian si-a pastrat locul secund in etapa de la Harghita.

“Ma bucur ca am inceput acest sezon cu etapa de la Harghita, chiar daca inca nu stim cum va arata anul 2022 pentru noi. Fara sa ne asumam riscuri inutile, am avut un ritm bun inca de pe prima speciala si am fost implicati in lupta pentru victorie pana la jumatatea raliului. Din pacate ziua de sambata a fost marcata de probleme tehnice care ne-au incetinit tot mai mult. Cel mai mult am pierdut pe ultima proba cand am ramas fara frane si chiar daca nu am adunat puncte suplimentare in Power Stage, ne bucuram ca ne-am pastrat locul secund. Asa e in sportul acesta, o sa ne pregatim si mai bine pentru urmatoarele etape si o sa fim si mai rapizi”, a spus Sebastian Barbu, la finalul Raliului Harghitei.

Urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri Betano este Raliul Argesului, programat in perioada 20 – 21 mai, care are un coeficient de 1,2.

Echipajul sibian este sustinut in sezonul 2022 de partenerii: Gorgandin, Eglo Romania, Naceleup.ro, Yiippi Mango Energy Drink, Geometrica Arhitects, P1, Mindsoft si Foerch Romania.

Recomandari pentru tine!