Dan Gîrtofan: „Sper să scăpăm de ghinioane și să facem o cursă bună la Cluj”
Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) merg cu multă încredere la Transilvania Rally (Cluj), etapa a 6-a a CNRD 2016, ce va avea loc la finalul săptămânii. Chiar dacă nu au putut să termine ultima rundă, Raliul Moldovei Moinești, Giri și Tudor au încredere că vor reuși la Cluj să întoarcă acel ghinion și să obțină un rezultat important, care să-i ajute în lupta pentru primul loc la general la finalul sezonului. „Clujul este un raliu foarte frumos și care ne place enorm. Îl cunoaștem foarte bine, astfel că nu ne putem aștepta la multe surprize. Din păcate, suntem un pic triști pentru că este un raliu foarte scurt.
Doar 100 de kilometri de probe speciale reprezintă foarte puțin pentru o cursă pe asflat. Chiar și așa, noi suntem pregătiți 100% pentru această etapă. Mașina a fost complet revizuită după evenimentele de la Moinești și e numai bună pentru «specialele» clujene.
Sperăm să nu mai avem ghinionul de la cursa trecută, să ne intrăm repede în ritm și să bifăm un rezultat foarte bun, necesar pentru a avea în continuare șanse de a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Dan Gîrtofan.Škoda Fabia R5 pe care concurează cei doi a fost vedeta showroom-ului dealer-ului Škoda din Cluj, Compexit, atrăgând multe priviri și blitz-uri. „Mulțumim celor de la Compexit pentru susținerea lor în acest sezon și pentru ospitalitatea cu care ne așteaptă în fiecare an. Sperăm să le răsplătim afecțiunea și încrederea cu un rezultat pe măsură la finalul raliului”, a mai adăugat Giri.La etapa din weekend va lua starul și mezinul familiei Gîrtofan, Andrei, care va concura pentru prima oară în orașul de pe Dealul Feleacului, a doua sa casă, el fiind student la Cluj.
Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au parte în sezonul 2016 al CNRD de sprijinul următorilor parteneri de încredere: Škoda România, Porsche Finance Group România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mobil 1 prin Lubexpert România, Hankook Competition prin Bucur Tuning Sibiu, Moran (Moran.ro – Fragrance Factory) și Mipa și Presto prin Rompresto Trading.