CNR

Calendar provizoriu Campionatului National de Raliuri Dunlop 2019

Biroul Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv a aprobat publicarea, sub regim provizoriu, a calendarului Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019.

Viitorul sezon va avea un total de 9 runde, iar regulamentul pentru 2019 va prevedea ca la clasamentul final anual să se ia în calcul cele mai bune 7 rezultate.

Prima etapă va fi Raliul Zăpezii (club organizator: Autocrono), care ar urma să aibă loc în perioada 25-26 ianuarie și va avea un coeficient 0.5 A doua rundă, Raliul Argeșului (organizator: FRAS), este programată între 19 și 20 aprilie, cu un coefiecient de 1. Ambele sunt noutăți față de calendarul ultimelor sezoane.

Totodată, va fi prezent în calendar și Raliul Brașovului (Auto Blic), dar pe macadam, care va încheia anul competițional pe 18-19 octombrie, având un coeficient de 1.

Deja tradiționale în istoria recentă, Raliul Aradului (AMC Racing, 10-11 mai, coeficient 1.2), Raliul Moldovei (Rally Spirit Onești, 21-22 iunie, cofiecient 1), Raliul Harghitei (Maxx Racing, 12-13 iulie, coeficient 1), Raliul Sibiului (Aria pentru Sport, 26-27 iulie, cofiecient 1), Raliul Iașului (XS Motorsport, 6-7 septembrie, coeficient 1.2) și Raliul Transilvaniei (Motorhome, 27-28 septembrie, coficient 1.2) vor apărea și în calendarul sezonului 2019.

Toate etapele sunt cu caracter provizoriu până la semnarea contractului dintre organizatori și FRAS și achitării a jumătate din taxa permisului de organizare. Termen limită de semnare al contractului, 15.01.2019.

Sursa articol: fras.ro