Al doilea podium consecutiv la 2RM pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean

Raliul Moldovei 2018 s-a desfășurat weekend-ul trecut pe probele speciale de macadam din județul Bacău, pe un număr de aproape 140 de kilometri cronometrați. Ca în ultimele sezoane, etapa din Moldova a fost una dificilă pentru toate echipajele, cu schimbări de suprafață și de condiții meteo, cu un traseu care a reprezentat o provocare, dar și cu probleme tehnice care au răsturnat clasamente.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, Raliul Moldovei a început cu shakedown-ul de lângă localitatea Lespezi, unde pilotul din Sfântu Gheorghe s-a acomodat cu Ford-ul Fiesta R2 în condiții foarte alunecoase, pe un macadam fin, noroios, în timpul unei ploi abundente. Cu un comportament bun al mașinii de concurs găsit la teste, echipajul a luat parte la startul festiv și sesiunea de autografe din central orașului Bacău, acolo unde un număr mare de fani au venit să vadă mașinile de concurs de aproape, să ia autografe de la piloți și copiloți și să facă poze cu aceștia.


Prima zi de concurs a programat 9 probe speciale, atât rapide, cât și lente, pe o suprafață alunecoasă, după ce în prealabil ploile schimbaseră condițiile întâlnite la recunoașteri. După multiple abandonuri în sezoanele trecute, strategia echipajului era foarte simplă: să aibă un parcurs cu un ritm bun, dar fără să riște nimic, să conserve mașina de concurs pe zonele dure ale traseului de concurs și să se impună în clasamentul clasei 7. Csongor și Rareș încep primele probe ale Raliului Moldovei exact cum și-au propus, cu timpi în top-ul 5 al clasamentului mașinilor cu tracțiune față și victorii în clasamentul clasei 7, în ciuda traseului de concurs alunecos, cu mult noroi pe alocuri. Dupa prima buclă de concurs, echipajul se afla pe locul 3 în clasamentul 2RM și în postura de lider al clasei 7.

Pe a doua și a treia buclă de vineri, Csongor Szabo și Rareș Fetean ridică ritmul de la o probă la alta, își îmbunătățesc timpii și fac o cursă perfectă de menținere, strategia de acasă dând roade. În ciuda unui moment la limita pe speciala ”Trebeș”, când mașina derapează ușor în șanț într-o zonă cu mult noroi, și a specialei ”Valea Budului”, unde lupta cu noroiul a fost una intensă și lungă, echipajul termina cele 8 probe de vineri cu succes și ia startul pe superspeciala din ”Onești”, desfășurată sub privirile unui public numeros. Astfel, prima zi de concurs se încheie pentru echipajul Sonic Motorsport cu primul loc în cadrul clasei 7 și podiumul în clasamentul mașinilor cu tracțiune față.

”Am avut o prima zi bună, chiar dacă nu a fost spectaculoasă și chiar dacă nu am avut cel mai rapid ritm. Puteam fi mai rapizi, dar am dorit să mergem safe, fără să riscăm nimic, deoarece ne dorim cel mai mult să ajungem la finalul acestui raliu. Suntem mulțumiți de rezultat până acum, de timpii de pe probe, iar mâine o să continuăm în același ritm. Specialele de mâine sunt mult mai dure și mai casante, iar noi va trebui să acordăm o atenție suplimentară conservării mașinii” a spus Csongor la finalul primei zile de concurs.

Ziua de sâmbătă a programat alte 8 probe speciale, printre care și ”Vermești”, transmisă live pe TVR3 și TVR Iași, o specială spectaculoasă și urmărită îndeaproape de fani. Pe prima probă a zilei, o conductă de frână este parțial secționată, dar echipajul încheie speciala fără o pierdere prea mare de timp. Csongor reușește să minimizeze pierderea lichidului de frână și echipajul decide să continue, în ciuda faptului că frâna Ford-ului Fiesta R2 putea să cedeze complet în orice secundă. Folosind preponderent doar frâna de mână, echipajul încheie următoarele 2 probe și ajunge în service, unde problema tehnică este rezolvată rapid. Astfel, Csongor și Rareș își continuă parcursul cu aceeași strategie, parcurgând următoarele 5 speciale cu un ritm bun, care i-a menținut în fruntea clasei 7, pe care și-o adjudecă la final. Din cauza unui abandon al altui echipaj, echipajul Sonic Motorsport reușește un rezultat mai mult decât sperat în clasamentul mașinilor cu tracțiune față: locul second.

”Am reușit! Am terminat Raliul Moldovei, cel mai dur raliu din calendar de câțiva ani încoace și un raliu pe care nu l-am mai terminat din 2014. E un sentiment excelent de mulțumire acum, la final, deoarece rezultatul a fost mai bun decât m-aș fi putut aștepta. Raliurile se joacă până în ultimul control orar iar strategia noastră se pare că a dat roade aici. Ne-am propus să ne ferim de proleme tehnice și să avem intenționat un ritm mai lent și se pare că am procedat corect. Chiar dacă am avut și noi parte de probleme tehnice, este foarte satisfăcător că am reușit să ajungem în service fără frâne și că echipa tehnica s-a mișcat repede pentru a rezolva problema.” a spus Csongor la finalul Raliului Moldovei.

”Pentru noi, a fost un raliu bun, în care lucrurile au mers bine. Mulțumesc tuturor pentru ajutor, mai ales echipei tehnice pentru o mașina pregătită excelent. Acum ne concentrăm pe următoarea etapă, Raliul Harghitei, un raliu care ne place foarte mult și care va fi superb cu R2-ul. Acolo ne propunem din nou să fim rapizi și să mergem mai tare” a completat Csongor, care a început deja antrenamentul pentru următorul raliu de asfalt, participând la o etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă2, acolo unde s-a impus chiar duminică, la o zi după încheierea Raliului Moldovei.

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna

Recomandari pentru tine!