Raliul Argesului 2020 nu putea sa inceapa fara o serie de materiale cu principalii piloti din Romania. Dupa ce sezonul trecut mai multi sportivi ne-au povestit cum se pregateau de revenirea cursei in Campionatul National de Raliuri, in acest an concurentii au raspuns, din nou, intrebarilor noastre.
Primul pilot din seria de interviuri din 2020 este Adrian Teslovan, cel care, alaturi de Vajk-Imre Cseh, s-a impus sezonul trecut in cadrul clasei RC3 si categoriei masinilor cu tractiune fata.
Rep: Ce ti-a placut cel mai mult la editia din 2019 a Raliului Argesului?
Adi Teslovan: Asa cum am mai spus, ma bucur foarte mult ca Raliul Argesului a revenit anul trecut in calendarul sportiv – este o echipa care pune mult suflet si pasiune in ceea ce face, nu fac compromisuri, iar asta nu are cum sa fie rau. Sunt o echipa care dezvolta de cativa ani un proiect amplu, finantat pe masura. Respect pentru tot ceea ce fac.
Rep: Ce parere ai de schimbarile de traseu de concurs pregatite in 2020: eliminarea specialei ”Tigveni”, introducerea unei noi probe langa Campulung si prelungirea urcarii pe Transfagarasan?
Adi Teslovan: Probele de pe Transfagarasan fac parte din identitatea acestei etape, mai mult Transfagarasanul este un simbol al Romaniei. Probele de pe Transfagarasan cumuleaza aproape toate caracteristicile probelor de asfalt din Romania. Nu cunosc noua proba introdusa, cea de langa Campulung. Despre eliminarea probei ”Tigveni” nu stiu ce sa zic, partea de inceput imi placea dupa care venea partea foarte ingusta cu multe capcane. Am avut si un moment fierbinte pe acea portiune, dar am scapat fara pagube, doar am pierdut ceva secunde. Sunt curios cum arata noua proba introdusa.
Rep: Ce proba speciala din cadrul evenimentului ai viziona daca ai fi spectator?
Adi Teslovan: Daca as fi spectator as alege probele de pe Tranfagarasan pe o portiunea de viteza, sigur nu intr-o zona cu ace de par sau viraje stranse.
Rep: In final, ce ne poti spune despre prezenta ta la Raliul Argesului 2020?
Adi Teslovan: Imi doresc foarte mult sa inceapa campionatul, a fost perioada extrem de dificila din toate punctele de vedere, va fi un an greu pentru toata lumea. Ma bucur foarte mult ca am partenerii mei traditionali langa mine, le multumesc pentru incredere si sustinere chiar si intr-o perioada ca asta. Astept cu nerabdare sa ne revedem cu colegii din campionat.
Sa ne vedem cu bine la Pitesti!
Credit foto: Attila Szabo, Mihai Stetcu, Flavius Croitoriu
sursa articol: raliulargesului.ro