Cu al saselea titlu de campion national deja asigurat, Dominic Marcu revine la Trofeul Poiana Brasov, in perioada 23–25 octombrie 2026, la volanul unei Tesla Model S Plaid de peste 1.000 CP. Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta reuneste 100 de concurenti pe unul dintre cele mai cunoscute trasee din motorsportul romanesc, intr-o finala care incheie un sezon marcat de victorii, performante si provocari personale.
Dominic Marcu se pregateste pentru ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta 2026, Trofeul Poiana Brasov AUTOKLASS, dupa un sezon in care a continuat sa confirme potentialul motorsportului electric la cel mai inalt nivel al competitiilor nationale.
La volanul spectaculoasei Tesla Model S Plaid, un automobil de peste 1.000 CP transformat si dezvoltat special pentru competitii, Marcu ajunge la Brasov cu titlul de campion national la Categoria 3 deja castigat matematic, in urma rezultatelor obtinute la etapa de la Medias.
Este al saselea titlu national din cariera si o noua confirmare a unui proiect sportiv construit in jurul performantei, inovatiei si dezvoltarii tehnologiei electrice in motorsport.
Dincolo de rezultatele sportive, 2026 a fost insa si cel mai dificil sezon din viata sa, marcat de pierderea tatalui, unul dintre oamenii care i-au fost permanent alaturi de-a lungul carierei.
Cu titlul national deja asigurat, Dominic Marcu revine la Brasov fara presiunea clasamentului categoriei, dar cu aceeasi ambitie de a lupta pentru un rezultat important in clasamentul general si de a incheia sezonul printr-o noua evolutie competitiva.
Trofeul Poiana Brasov: 100 de concurenti pe unul dintre cele mai emblematice trasee din Romania
Ultima etapa a sezonului 2026 se anunta una dintre cele mai importante reuniuni ale motorsportului national din acest an.
Nu mai putin de 100 de concurenti figureaza pe lista de inscrieri la Trofeul Poiana Brasov AUTOKLASS, competitie care aduce impreuna campioni nationali, piloti consacrati, tineri aflati la inceput de cariera si unele dintre cele mai spectaculoase automobile de competitie.
„Este al saselea titlu de campion national din cariera mea, dar, fara indoiala, cel mai greu de castigat din punct de vedere emotional. Anul acesta am trait bucuria unor victorii extraordinare, dar si cea mai dureroasa pierdere din viata mea, cea a tatalui meu, omul care m-a sustinut neconditionat si care a fost alaturi de mine in tot ceea ce am construit.
Au fost momente in care nu a fost deloc usor sa gasesc puterea de a merge mai departe, dar am continuat. Fiecare cursa, fiecare victorie si acest titlu au pentru mine o insemnatate aparte.
Ajungem la Brasov cu titlul national deja castigat, dar asta nu inseamna ca vom ridica piciorul de pe acceleratie. Imi doresc sa luptam pentru un rezultat cat mai bun in clasamentul general si sa incheiem sezonul asa cum l-am inceput: cu ambitie si dorinta de performanta.
Le multumesc tuturor partenerilor, echipei si oamenilor care au fost alaturi de mine intr-un an atat de dificil. Acest titlu este si al lor. Iar pentru tata, continuam sa mergem mai departe”, a declarat Dominic Marcu.
Traseul dintre Brasov si Poiana Brasov ocupa un loc aparte in istoria automobilismului romanesc. Cunoscut pentru succesiunea de viraje tehnice, diferentele de nivel si caracterul sau spectaculos, acesta a gazduit de-a lungul anilor confruntari memorabile si a devenit unul dintre reperele Campionatului National de Viteza in Coasta.
Editia din aceasta toamna se va desfasura pe o configuratie de 4,55 kilometri, cu linia de sosire amplasata in zona Belvedere. Traseul solicita precizie, un ritm sustinut si o pregatire tehnica atenta, fiecare fractiune de secunda putand influenta rezultatul final.
Diversitatea automobilelor inscrise contribuie la atractivitatea competitiei: de la modele de turism si masini de raliu pana la prototipuri dezvoltate exclusiv pentru performanta si automobile electrice de competitie.
Un moment special al weekendului il reprezinta si prezenta legendarului Ari Vatanen, campion mondial de raliuri si de patru ori castigator al Raliului Dakar, invitat pentru demonstratii pe traseul brasovean.
Intr-un asemenea context, ultima etapa a sezonului ofera cadrul ideal pentru o noua confruntare intre tehnologii si concepte diferite de automobile de competitie.
Pentru Dominic Marcu, traseul de la Poiana Brasov reprezinta o noua oportunitate de a demonstra potentialul Tesla Model S Plaid in fata unui public numeros si a unei concurente puternice.
Sase titluri nationale si un sezon al performantelor
Sezonul 2026 a adus noi rezultate importante pentru Dominic Marcu, confirmand progresul continuu al proiectului sau sportiv.
Aceste rezultate completeaza un palmares construit in mai multi ani de competitii, dezvoltare tehnica si investitii intr-un proiect care a demonstrat ca automobilele electrice pot concura la un nivel ridicat impotriva masinilor de curse cu motorizari conventionale.
Al saselea titlu national reprezinta nu doar o noua performanta sportiva, ci si confirmarea continuitatii unui proiect care a evoluat de la primele participari cu automobile Tesla pana la victorii in clasamentul general al competitiilor de viteza in coasta.
Tesla Model S Plaid: peste 1.000 CP si un proiect care continua sa evolueze
Automobilul cu care Dominic Marcu concureaza in Campionatul National de Viteza in Coasta este o Tesla Model S Plaid de peste 1.000 CP, modificata si adaptata pentru cerintele motorsportului.
Dezvoltarea sa a presupus investitii importante in suspensie, sistemul de franare si optimizarea comportamentului dinamic, intr-un proces continuu de testare si perfectionare.
Proiectul beneficiaza de colaborari tehnice cu specialisti si companii internationale, fiecare etapa de dezvoltare avand ca obiectiv cresterea performantei si adaptarea automobilului la particularitatile traseelor montane.
Dominic Marcu este pionierul introducerii automobilelor Tesla in competitiile de viteza in coasta din Europa, incepand cu proiectul Tesla Model 3 Performance si continuand cu Tesla Model S Plaid.
De-a lungul carierei, a reusit o premiera europeana, devenind primul pilot care a castigat clasamentul general al unei competitii de viteza in coasta cu un automobil electric.
Totodata, proiectul Tesla Model S Plaid a marcat o premiera prin omologarea FIA a unui astfel de automobil pentru competitii.
Intr-o disciplina in care puterea, masa, aderenta si precizia pilotajului trebuie sa functioneze impreuna, rezultatele obtinute demonstreaza potentialul tehnologiei electrice si posibilitatile sale de dezvoltare in motorsport.
Parteneriatele care sustin performanta
Performantele sportive si proiectele dedicate comunitatii sunt posibile datorita sprijinului unor parteneri care impartasesc aceeasi viziune asupra inovatiei, dezvoltarii si performantei.
In sezonul 2026, Dominic Marcu este sustinut de:
George Business, BCR Leasing, E.ON Energie Romania, NEPI Rockcastle, Bergenbier Fara Alcool, Pringles, Hama, Tecnet, Boom Car Service, Ramayana, PowerSports, Plus Autotrade, Service Autochelu, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Unplugged Performance, Custom Tuning, Mascente si La Garaj Detailing Auto Sinaia.
Aceste parteneriate depasesc cadrul competitiilor sportive, contribuind la dezvoltarea unor proiecte prin care tehnologia, educatia si motorsportul ajung mai aproape de public.





