După dezafilierea Clubului Sportiv Nautic Motorsport din cadrul FRAS, Danube Delta Rally revine în 2017 cu un format de festival de motorsport, reunind pe parcursul unui weekend competiții pe două și pe patru roți. În cadrul evenimentului de la Tulcea organizatorii vor pune la dispoziția participanților atât probe speciale pe macadam cât și pe asfalt, aceștia putând alege la liber suprafața pe care vor concura. Competiția se desfasora sub egidele FIA, FIVA, ACR și RCR.
Diversitatea se regăsește și în clasele de concurs, spectatorii având ocazia de a urmării atât automobile de competiție la clasele rally, coastă, sau drift, cât și mașini de stradă în cadrul claselor supercar sau amatori/începători. Motocicletele și ATV-urile au rezervate probe de macadam în timp ce la clasa Baja/Rally Raid organizatorii speră la revenirea camioanelor pe lângă echipajele înscrise cu mașini de teren. Nici posesorii de automobile istorice nu vor fi lăsați deoparte, aceștia urmând să participe pe probele de asfalt.
Startul festiv al Danube Delta Rally va avea loc în data de 29 Iunie 2017 în Piață Civică din Tulcea, cu Parcul Închis amplasat pe Faleză. Competiția se încheie pe 2 Iulie.
Site-ul oficial www.danubedeltarally.ro nu oferă momentan informații în legătură cu evenimentul dar organizatorii promit să comunice noutăți cu privire la traseu și program pe măsură ce acestea se decid.
Decizia de a avea o competiție de sine stătătoare a celor de la Nautic Motorsport poate avea pe viitor un impact destul de important în modul în care Federația Română de Automobilism Sportiv colaborează cu organizatorii de raliuri din țară. Dezafiliera Tulcenilor nu este singura de anul acesta, iar nemulțumiri cu privire la management-ul din cadrul FRAS se fac auzite tot mai des. Rămâne la latitudinea Federației să prevină un efect de bulgăre de zăpada manifestat prin dizolvarea ori dezafilierea cluburilor, exodul lor către ACR sau spre mediul „privat”, fapt care ar produce efecte dezastruase asupra Campionatului Național de Raliuri.
Până la împlinirea sau nu, a scenarilor apocaliptice, Danube Delta Rally promite să fie o competiție de top cu multe ramuri ale motorsportului de văzut și auzit, cu o organizare de la care există așteptări mari și un fundal natural grozav. Nu ne rămâne decât să le urăm succes organizatorilor și să ne bucurăm de reușita lor la fața locului.