3, 2, 1…START!

Startul festiv în Raliul Sibiului 2016 s-a dat joi seară, începând cu ora 19:30, în  Piața Mare a orașului de pe Cibin. Profitând de faptul că ploaia de primăvară care a căzut în jurul prânzului s-a oprit la timp pentru a face loc festivității, cu mic, cu mare, mii de sibieni au  au făcut cunoștință cu protagoniștii întrecerii care reprezintă etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, dar și prima rundă în Campionatul Național al Bulgariei.
RS_2016_Prezentarea Echipajelor_© dragos dumitru (31)
Primul concurent care a trecut prin poarta de start a fost campionul en-titre și liderul CNRD, Simone Tempestini, care ne-a declarat: ”La Brașov am reușit să câștig în ultima zi. Atunci am făcut diferența față de Dan Gîrtofan. Aici avem parte de un raliu nou, pentru că probele pe care vom evolua, exceptându-le pe cele din prima zi, nu sunt cunoscute de către concurenți. Vom vedea ce se întâmplă. Noi, cu siguranță, ne dorim să terminăm pe prima poziție. Sper să fie o dispută strânsă, așa cum a fost și la Brașov, și îmi doresc să avem parte de același verdict”.
Dan Gîrtofan, pilotul Skoda, l-a completat: ”În primul rând vreau să le muțumesc tuturor celor care sunt aici, un număr senzațional de mare de oameni, pe care îi aștept și pe probele speciale să urmărească lupta care se va da în cele două zile. Nu pot să spun cine sunt pretendenții la victorie, ci doar că ne dorim să ne numărăm printre ei. Cu siguranță, noi vom încerca să avem un ritm bun, să facem spectacol și să-i bucurăm pe cei care ne susțin”.
Un moment special a fost dedicat sportivilor bulgari, întrecerea de la Sibiu reprezentând și prima etapă a întrecerii naționale din țara vecină. ”Ne bucurăm de oportunitatea oferită de Raliul Sibiului pentru că ne permite să ne măsurăm forțele nu doar cu ceilalți competitori din campionatul nostru, ci și cu piloții români”, ne-a declarat, Plamen Staykov, primul pilot bulgar care a trecut prin poarta de start din Piața Mare din Sibiu.
Competiția debutează vineri 15 aprilie, prima mașina urmând să pornească în cursă la ora 16:30. Programul primei zile cuprinde două probe speciale, Curmătura (10,80 km), al cărui start este programat la ora 17, și Păltiniș (10,20 km), care se va desfășura de la 19:08. Sâmbătă 16 aprilie se vor derula alte 10 probe, concurenții își vor disputa supremația pe 10 probe speciale, cu o lungime totală de 86,90 km, iar cei mai buni piloți vor urca pe podiumul de premiere, începând cu ora 21:30, cu prilejul Festivității de premiere găzduită de Piața Mare începând cu ora 21:30.
Raliul Sibiului 2016 este considerată etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, este organizată de ACS Aria Pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). În premieră pentru Sibiu, această etapă va da startul Campionatului Național al Bulgariei.
Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba, Consiliului Județean Vâlcea. Mașina oficială a Raliului Sibiului 2016 este oferită de INTERCAR, dealer autorizat SKODA.
Parteneri strategici: Centrul Aria, Ambient, Henkel, Ceresit, Bel Profile. Parteneri: Bergenbier, Caparol, Medical Emergency Divison. Sponsori: Ro-Pharma, Magnolia Residence, Ordis, PowerBar, Total NSA, Plastic -Pro.
Parteneri media: KissFm, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu100 și Ora de Sibiu.
Credt Foto: Dragos Dumitru

Recomandari pentru tine!